[ X ]
Pacificatorii din contingentul KFOR 10, reveniți acasă, decorați de noul ministru al Apărării
17 Iunie

Contingentul Armatei Naţionale KFOR-10 şi-a încheiat misiunea şi a revenit acasă. Cu această ocazie, astăzi, la Ministerul Apărării a avut loc o ceremonie, în cadrul căreia pacificatorii au fost decoraţi cu Diplome ale Guvernului şi distincţii ale Armatei Naţionale, transmite CURENTUL.

Prezent la festivitate, ministrul Apărării Pavel Voicu a apreciat prestaţia celor 41 militari pe parcursul a şase luni în operaţiunea KFOR, specificând că prin felul în care şi-au executat misiunile, ei au demonstrat că Armata Naţională dispune de ofiţeri şi subofiţeri bine-pregătiţi, instruiţi în conformitate cu standardele occidentale.

„Dumneavoastră, domnilor militari, aţi câştigat respectul populaţiei din regiune şi al comunităţii internaţionale. Şi asta pentru că v-aţi îndeplinit mandatul de pacificator cu onoare, dedicaţie, responsabilitate şi profesionalism”, a spus Pavel Voicu.

Contingentul KFOR-10, care s-a aflat în Kosovo în perioada decembrie 2018- iunie 2019, a fost format din 41 de militari profesionişti, dintre care un ofiţer de stat major, şapte genişti şi un pluton de 33 de militari. Aceştia au executat misiuni de securitate, patrulare şi geniu.

Cristina Parfeni

DSC_5798 DSC_5756 DSC_5755 DSC_5746 DSC_5744 DSC_5736 DSC_5730

Inapoi la arhiva noutaților