[ X ]
Pacienții vor avea ocazia să cumpere preparate farmaceutice mai ieftine, dar cu același efect asupra sănătății!
18 Noiembrie

Astăzi a fost dat startul campaniei de informare cu genericul „Aceeași substanță activă! De ce achitați mai mult?”, care are drept scop de a informa societatea cum pot fi înlocuite medicamentele scumpe cu altele care au același efect, dar sunt mai ieftine, informează CURENTUL.

Directorul General al Companiei Naționale de Asigurări în medicină Dumitru Parfentev, a relatat că populația va avea posibilitatea să achite mai puțin pe preparatele farmaceutice chiar dacă va avea același efect asupra sănătății.

„Rezultatul pe care-l așteptat de la campania aceasta este ca cheltuielile pacienților pentru medicamente să fie mai mici, pentru că toate rețetele sunt prescrise în cadrul medicamentelor compensate, dar și în cadrul celor necompensate trebuie să fie scrise conform denumirii comune internaționale sau vorbind mai simplu la acele molecule, substanțe active care tratează. Populația va avea posibilitatea să facă o alegere conștientă, fie un preparat cu substanță activă fără denumirea medicamentului notorie, fie un alt medicament cu o denumire comercială dar cu un preț suplimentar care va fi necesar de achitat”, a spus Dumitru Parfentev.

De asemenea, vice-ministrul Sanătății din Republica Moldova, Liliana Iașan a declarat că această campanie este necesară pentru că pacienții nu sunt suficient de bine informați.

„Lansăm astăzi o campanile socială care are denumirea „Aceeași substanță activă! De ce achitați mai mult?” cu scopul ca cetățeanul nostru să fie mai bine informat. Pacienții trebui să știe că substanța activă este principalul component a unui medicament, care tratează boala și nu denumirea comercială a medicamentului face acest lucru. Trebuie să constatăm că pacienții noștri nu sunt destul de informați și aici apare rolul nostru, al farmaciștilor, cât și a medicilor de familie”, a accentuat vice – ministra.

Vladislav Zara, directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova a explicat care este diferența între medicamentele originale și cele generice.

„Mai mulți pacienți nu cunosc piața farmaceutică, care oferă preparate farmaceutice originale și generice. Medicamentele originale sunt preparate dezvoltate de o companie cu investiții enorme unde se propune o moleculă nouă cu o substanță activă nouă, care necesită studii clinice și desigur niște posturi mai mari pentru promovarea acestui brand. Preparatele generice sunt echivalentele totalmente care conțin aceiași substanță activă ca și produsele originale și au același efect fiind utilizate în aceeași doză în aceiași concentrație asupra tratamentului bolnavului dar la un preț mai redus”, a spus Vladislav Zara.
Totodată acesta a relatat numărul denumirilor comerciale a medicamentelor generice și a celor originale.

„În Moldova sunt autorizate aproximativ 5 mii 6 sute de denumiri comerciale, dintre care 876 sunt medicamente originale, 4 732 sunt generice. Vreau să menționez că produsele generice sunt cu 25% mai ieftine, dar toate sunt supuse controlului în laboratoare speciale”, a adăugat Vladislav Zara.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților