[ X ]
Pacienții stomizați vor primi gratuit pungi colectoare. Fiecare pacient va primi 20 dispozitive
31 Martie

Pacienții operați pe colon primesc gratuit, în premieră, pungi colectoare. Institutul Oncologic a cumpărat 170 de mii de dispozitive medicale, pentru anul 2017. Banii au fost alocați de Compania Națională de Asigurări în Medicină, transmite CURENTUL.

Pungile colectoare vor fi repartizate Centrelor de Sănătate din țară şi vor fi eliberate pacienților în baza rețetei prescrise de medicul de familie sau a specialistului, iar bolnavii spitalizați la Institutul Oncologic vor lua pungile de la farmacia instituției. Fiecare pacient va primi câte 20 de dispozitive, care vor ajunge pentru un interval de trei luni. Pungile nu sunt de unică folosință, respectiv vor putea fi reutilizate.

Până în prezent, costul pungilor colectoare nu era acoperit din fondurile asigurărilor medicale. Pacienții erau nevoiți să le cumpere sau să le solicite de la organizațiile de caritate. Un dispozitiv de unică folosință costă în prezent între 40 şi 60 de lei și este schimbat de cel puțin două ori în zi. Ca urmare, o persoană trebuia să plătească până acum pentru pungi intestinale peste 2 mii de lei, lunar.

Asociația persoanelor stomizate a solicitat Ministerului Sănătății, în repetate rânduri, în ultimii opt ani, să soluționeze problema. La cererea Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, anul trecut au fost operate modificări la „Normele metodologice de aplicare a Programului Unic al Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală”. Datorită acestei măsuri, CNAM a putut să aloce anul acesta opt milioane de lei pentru achiziționarea pungilor colectoare.

Pungile sunt utilizate permanent sau temporar pentru evacuarea conținutului intestinal. În prezent, peste 1000 de persoane necesită aceste dispozitive.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților