„Pandemia de COVID-19, care a atins dimensiuni inimaginabile în întreaga lume, continuă să evolueze și în Republica Moldova, ajungând să provoace decesul a zeci de oameni zilnic. Este o criză fără precedent, este o tragedie fără margini, este o situație care cu adevărat nu mai poate fi tolerată pentru că fiece zi prost gestionată de către autorități privind pandemia, este o zi pierdută, la propriu” – declarația a fost făcută de conducerea Partidului Acasă Construim Europa (PACE), în cadrul unei conferințe de presă, informează CURENTUL.
PACE susține că Republica Moldova trebuie să-și regândească modelul economic post-COVID-19: „Și acest rol îi revine, în mod normal, guvernării. Cu regret însă, vedem că tocmai guvernarea manifestă indiferență și incompetență în acest sens.
Autoritățile, cele care în mod normal trebuie să își protejeze proprii cetățeni, ajung să îi omoare cu zile. În mod evident, e o tragedie fără margini”.
În acest context, Partidul Politic Acasă Construim Europa afirmă că nu poate rămâne indiferent față de tot ce vedem că se întâmplă zi de zi în Republica Moldova, nu mai putem tolera atitudinea neglijentă, indiferentă și incompetentă a autorităților responsabile față de proprii cetățeni.
„Din acest considerent, am organizat această conferință de presă pentru a aduce un semnal de alarmă și, mai ales, pentru a responsabiliza autoritățile în raport cu modul în care este gestionată criza pandemică în țară. În fiece zi, în Republica Moldova se îmbolnăvesc de COVID-19 sub două mii de oameni iar bilanțul cazurilor de COVID-19 a ajuns la cifra de: 119 204 persoane. Cei care au pierdut deja lupta cu această maladie se apropie de cifra de 3000 de persoane. Suntem îngrijorați și îngroziți de situația actuală care iată, durează deja de aproape 1 an de zile și totodată, suntem conștienți că așa chiar nu se mai poate! Facem apel la normalitate, implicare și acțiuni concrete menite să ne protejeze pe noi toți de această cruntă pandemie, COVID-19”, a subliniat conducerea PACE.
Cristina Pendea