[ X ]
Orheiul a devenit primul oraş din ţară care oferă biciclete publice gratuite
3 August

Primăria mun. Orhei, la iniţiativa Primarului Ilan Şor, anunţă startul proiectului „Bike Sharing”, transmite CURENTUL.

Astfel, primăria a pus la dispoziţia orăşenilor 50 de biciclete, care pot fi utilizate gratuit de orheieni pentru a explora oraşul, sau pentru a se deplasa dintr-un punct al Orheiului în alt punct.

Orice locuitor al oraşului Orhei, poate să utilizeze bicicletele publice, închiriindu-le de la staţia specializată, amplasată în Parcul Ivanos.

Bicicletele sunt gratuite, dar în acelaşi timp se perfectează un contract de chirie formal, care prevede responsabilitatea utilizatorului pentru siguranţa bicicletei, precum şi respectarea normelor de utilizare. Minorii pot închiria o bicicletă, doar fiind însoţiţi de părinți.

Staţia de închiriere a bicicletelor va fi deschisă în fiecare zi începând cu ora 10:00 şi până la ora 19.00. Mai mult, bicicletele pot fi închiriate pentru o oră sau pentru întreaga zi.

Acest proiect va funcţiona timp de o lună de zile, iar în cazul în care bicicletele publice se vor bucura de solicitare, Primăria Orhei va extinde durata proiectului.

Bicicletele sunt de tipuri și mărimi diferite, destinate pentru bărbați, femei și copii. Mai mult, pentru comoditate sporită, o parte din biciclete au coșuri.

Oraşul Orhei, a devenit primul oraş din ţară, unde a fost introdus practica serviciului de transport public ecologic pentru cetăţeni – bicicletele. Un astfel de serviciu de transport public, bicicletele, este un serviciu care se bucură de popularitate în majoritatea ţărilor din Europa, America, precum, şi alte regiuni ale lumii.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților