[ X ]
Organizația Națiunilor Unite reiterează sprijinul pentru eforturile de modernizare a Republicii Moldova
14 Iunie

Prim-ministrul Dorin Recean l-a primit la Guvern pe Miroslav Jenča, asistent al secretarului general responsabil pentru Europa, Asia Centrală și America. Discuțiile cu oficialul ONU s-au focusat pe contextul regional de securitate pe fundalul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, pe combaterea dezinformării, propagandei și pe consecințele amenințărilor hibride la care este expusă țara noastră. 

Prim-ministrul Dorin Recean a apreciat contribuția familiei ONU la proiectele implementate în țara noastră în beneficiul cetățenilor și a abordat unele aspecte ce țin de creșterea inițiativelor în plan multilateral pentru consolidarea stabilității și securității în regiune și asigurarea dezvoltării durabile a țării.

Șeful Guvernului a vorbit și despre eforturile de fortificare a instituțiilor statului, creșterea standardelor de viață și despre hotărârea fermă a Republicii  Moldova de a adera la Uniunea Europeană.

„Apreciem suportul oferit de ONU și de partenerii externi pentru țara noastră. Facem față tuturor provocărilor și amenințărilor hibride, dar reușim, totodată, să dezvoltăm economia, infrastructura și să rămânem concentrați pe accederea în următoarea etapă a procesului de integrare europeană, cel de începere a negocierilor de aderare”, a spus premierul Dorin Recean.

Miroslav Jenča a felicitat autoritățile pentru organizarea exemplară a celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, dar și pentru contribuția pe care o are țara noastră în menținerea stabilității și păcii în regiune. Oficialul a reconfirmat sprijinul Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltarea sustenabilă a instituțiilor publice și implementarea reformelor demarate.

Inapoi la arhiva noutaților