[ X ]
Organizația Mondială a Sănătății invitată să efectueze o vizită tehnică în regiunea transnistreană
28 Aprilie

Chișinăul a solicitat Organizației Mondiale a Sănătății să trimită o misiune strict tehnică în regiunea transnistreană, parte componentă a Republicii Moldova unde însă autoritățile constituționale nu pot garanta respectarea drepturilor omului, inclusiv accesul populației la servicii medicale, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, solicitarea vine după ce OSCE a informat despre lipsa planurilor de convocare a reuniunii în format 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean, cerută de Chișinău, la care să fie examinată situația COVID-19 și aspectele de sănătate în regiune.

„Astfel, Biroul Politici de Reintegrare face uz de instrumente alternative celor consacrate istoric pentru a se informa despre realitățile crizei pandemice și respectarea drepturilor omului în materie de sănătate în regiunea transnistreană”, se spune în comunicat.

Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a subliniat că agenda prioritară pe durata situației de urgență prevede identificarea unui echilibru de sănătate și respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, care include și starea sănătății populației din regiunea transnistreană, unde locuiesc aproximativ 320 mii de cetățeni moldoveni.

„Constatăm cu îngrijorare că autoizolarea regiunii transnistrene și împiedicarea liberei circulații în corelare cu accesul la asistență medicală a cetățenilor moldoveni asigurați medical de către Republica Moldova, precum și corectitudinea datelor și informațiilor din teren afectează grav drepturile omului, precum și managementul riscurilor în condițiile pandemiei”, a spus Cristina Lesnic.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților