Organizația de Tineret a Platformei DA – Tinerii DA, a desfășurat al doilea Congres cu genericul „Președinte pentru TINEri”, cu participarea largă a delegaților din toate colțurile țării, transmite CURENTUL.
La Congres au fost prezenți Andrei Năstase, președintele Platformei DA, deputați, consilieri și primari ai formațiunii. Oaspetele de onoare al evenimentului a fost Mara Mareș, vicepreședinta organizației de tineret al PPE, Președinta tineretului național-liberal din România.
Președintelele Tinerii DA, cel mai tânăr deputat din actualul legislativ, Dinu Plîngău, a amintit despre evenimentele istorice din 6 septembrie 2015, subliniind importanța enormă a protestelor masive din acel an și a calității deosebite a oamenilor, în special a tinerilor din Platforma DA, formațiune care a livrat Republicii Moldova cei mai tineri primari și consilieri locali din istoria țării.
La eveniment au luat cuvântul tinerii Vasile Bivol, primar al satului Peciște, Rezina, Cristian Sârbu, consilier municipal din Strășeni, Victoria Marian-Bogos, vicepreședintă a raionului Ialoveni, dar și decanul de vârstă, seniorul de aur al Platformei DA, Victor Leancă. De asemenea în fața tinerilor au vorbit Aliona Doroș, președinta Organizației de femei a Platformei DA, deputații Maria Ciobanu și Liviu Vovc, președintele tineretului național-liberal din Republica Moldova, Vlad Gâra.
Gabor Berczeli, director al Institutului Robert Schuman, a menționat că activitatea tinerilor DA și, în special a lui Dinu Plîngău în parlament și la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, este deja cunoscută și în afara țării, iar felul în care Andrei Năstase reușește să atragă și să construiască o echipă tânără și puternică în jurul său vorbește de la sine despre calitatea neîndoielnică a Platformei DA.
La congres a fost ales noul Președinte al Organizației – Ștefan Cojocaru, jurist de formațiune profesională și unul dintre cei mai activi și dedicați membri ai formațiunii. Pentru această funcție a candidat și un alt binecunoscut activist al Platformei DA, Pavel Horea. Ștefan Cojocaru a menționat că s-a regăsit în echipa Platformei DA pentru că numai aici sunt oameni care cu adevărat pun interesele țării mai presus de orice interese personale, nu cedează nicio clipă și este sigur că împreună vor reuși să aducă schimbarea atât de mult dorită de oameni.
Andrei Năstase a felicitat tinerii cu ocazia minunatului eveniment pe care l-au organizat cu atâta profesionalism și dăruire, a menționat că acesta este o replică a acelei Mari Adunări Naționale din 6 septembrie 2015, iar această noțiune istorică, precum și cea a Blocului ACUM, sunt stări de spirit care odată intrate în conștiința națională, vor dăinui și ne vor conduce spre mari victorii.
La Congres a fost adoptată și o Rezoluție prin care, ținând cont de incapacitatea guvernării de a gestiona criza multiplă din Republica Moldova, de orgoliile politice care nu permit realizarea unității solide a tuturor forțelor pro-europene, de asaltul zilnic al lui Igor Dodon asupra democrației, statului de drept, independenței justiției și integrității teritoriale a Republicii Moldova, de interesele oculte interne și străine de a ține țara sub controlul direct al mafioților, oportuniștilor și populiștilor, de nevoia stringentă de asumare, responsabilitate, onestitate și determinare plenară pentru a demara reformele necesare, definitive și ireversibile pentru așezarea Republicii Moldova alături de România și alte state europene, tinerii reuniți la Congres au decis să comunice lansarea la nivel național a campaniei „Andrei Năstase – Președinte pentru TINEri”, prin care să fie activate toate energiile pozitive ale generației actuale pentru sprijinirea singurului candidat la alegerile prezidențiale care poate oferi certitudinea unui viitor drept, prosper și corect pentru toți.
Cristina Pendea