[ X ]
„Ordinul de Onoare” conferit Directorului general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere în cadrul Comisiei Europene
8 Decembrie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a conferit „Ordinul de Onoare” Katarinei Mathernová, Director general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere în cadrul Comisiei Europene, informează CURENTUL.

Distincția i-a fost acordată în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la realizarea agendei de reforme asumată de autoritățile Republicii Moldova în contextul implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, precum și pentru susținerea constantă a țării noastre în procesul de modernizare și de integrare europeană.

Sandu a menționat că Mathernová este un prieten adevărat al Republicii Moldova, iar eforturile sale au contribuit și contribuie în continuare la transformarea țării, în beneficiul cetățenilor noștri.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților