[ X ]
Opt cetățeni sancționați pentru pescuit ilegal în apele de frontieră
25 Iulie
Opt cetățeni moldoveni au fost documentați de polițiștii de frontieră, în ultimele 24 de ore, pentru aflare ilegală în zona de frontieră cu scop de pescuit. De la aceștia au fost ridicate aproximativ 2,5 km de plasă și la 100 kg de pește, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în primul caz, semnalat de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi, conform unei informații operative, polițiștii de frontieră au suprins pe malul râului Prut doi bărbați în timp ce pescuiau. Pe lângă faptul că desfășurau această îndeletnicire pe timp de noapte, persoanele nu dețineau nici acte ce le-ar fi permis pescuitul și nici aflarea în zonă. Până la depistarea acestora, cu ajutorul a unei bărci gonflabile și a nouă plase cu lungimea de 1500 metri au reușit să prindă 50 kg de peşte de diferite specii. Urmare a documentării cazului la fața locului s-a aflat că este vorba despre un locuitor al satului Druitoarea-Nouă, raionul Râșcani, în vârstă de 39 ani, și un conațional de 52 de ani, originar din satul Putinești, raionul Florești.
Un alt incident a avut loc în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cahul. Pe apele lacului Manta, astăzi în jurul orei 04:00 au fost observați patru bărbați cum verificau plasele. Din primele cercetări s-a dovedit că aceștia sunt locuitori ai satului Baurci-Moldoveni, raionul Cahul. De la ei au fost ridicate în jur de 500 metri de plasă și 30 kg de pește – crap, caras și somn.
Caz similar a fost înregistrat în această dimineață și de polițiștii de frontieră din Brânza. În timpul unei razii în regiune, efectuate în comun cu reprezentanți ai Inspecției pentru Protecția Mediului Cahul, au fost depistați la pescuit doi tineri din satul Slobozia Mare. La scoaterea din apă a plaselor din monofilament, cu o lungime totală de 400 metri, se aflau aproximativ 20 kg de pește de diferite specii. De precizat că lacul Beleu este parte a Rezervației naturale ”Prutul de Jos”, unde pescuitul este interzis pe toată perioada anului.
În toate cazurile, cetățenii moldoveni au fost sancționați contravențional pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, iar amenzile au variat între 6 u.c. și 12 u.c.. Totodată, conform procedurii legele, barca, plasele și peștele au fost predate Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
Cristina Pendea
Inapoi la arhiva noutaților