„Șefa statului moldovean l-a felicitat pe noul șef al statului român. Prima. Doamna Sandu a riscat enorm dar, cine nu riscă – nu bea șampanie!” – a constatat comentatorul politic Victor Nichituș, informează CURENTUL.
El a spus că rămâne ancorat la opinia că, „intervenind în procesul electoral românesc, doamna președinte Maia Sandu a riscat”.
„Dar domnia sa merită felicitată pentru modul discret, în care i-a reușit să mobilizeze un număr record de cetățeni români cu domiciliul între Prut și Nistru la vot”, a adăugat liderul de opinie.
Victor Nichituș a remarcat, totodată, și prezența moldovenilor la vot.
„Potrivit datelor autorităților electorale centrale românești, peste 158 de mii de basarabeni au participat la turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai – circa 88 la sută dintre aceștia l-au votat pe Nicușor Dan. În istoria contemporană a proceselor electorale românești desfășurate pe teritoriul Republicii Moldova numărul de 158 de mii de participanți la vot este un record absolut”, a relatat jurnalistul.