[ X ]
Opinie: Creditarea băncilor în țară se face în mare parte din banii atrași de la populație
23 Mai

Creditele pentru populație cresc. Este de fapt segmentul spre care s-au reorientat băncile după ce împrumuturile pentru business au fost limitate. La sfârşitul lunii martie, soldul total al creditelor înregistrează o creştere de aproximativ 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sau cu 4,1 miliarde de lei, a explicat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” jurnalistul Victor Ursu.

La sfârșitul lunii martie, soldul portofoliului de credite brut a constituit 44,0 la sută din totalul activelor de 82,9 miliarde lei sau 36,5 miliarde lei, majorându-se pe parcursul perioadei analizate cu 2,9 la sută (1,0 miliarde lei). Totodată, volumul creditelor noi acordate pe parcursul primului trimestru al anului 2019 s-a majorat cu 32,4% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Majorarea acordării împrumuturilor revine în special persoanelor fizice – 70%. Cele mai mari creșteri ale portofoliului de credite au fost consemnate la creditele acordate pentru procurarea/construcţia imobilului și creditele de consum, ca urmare a micșorării pe parcursul perioadei analizate a ratei dobânzii. Datele Băncii Naționale arată că după traiectoria descendentă din primele trei trimestre, spre finele anului 2018, rata anuală a consumului gospodăriilor populației a înregistrat o accelerare semnificativă. În acest fel, ritmul anual de creștere a consumului final al gospodăriilor populației a înregistrat un nivel de 5,5 la suta, fiind cu 3,2 p.p. superior celui din trimestrul III 2018. Dinamica respectiva a consumului populației a fost generată de creșterea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor cu 6,5 la sută și de majorarea cheltuielilor pentru procurarea serviciilor cu 2,2 la sută.

Potrivit lui Victor Ursu, odată cu venirea investitorilor străini în cele mai mari bănci din Republica Moldova, economiştii se aşteaptă la linii de creditare pe termen lung şi la rate mai mici. Și acest lucru deja a și început. BERD a acordat luna trecută câte un credit de 5 milioane de euro Victoriabank și Agroindbank. Împrumutul este acordat pentru finanțarea comerțului Republicii Moldova.

În ceea ce privește depozitele bancare, s-a înregistrat o tendinţă de micşorare a soldului acestora. Acestea s-au micşorat cu 1,7% în perioada de referinţă, constituind 62,4 miliarde lei (depozitele persoanelor fizice au constituit 67,5% din totalul depozitelor, depozitele persoanelor juridice – 32,3% şi depozitele băncilor – 0,2%). Cel mai mare impact asupra micşorării soldului depozitelor a avut-o descreşterea depozitelor persoanelor juridice cu 1,6 miliarde lei (7,2%), iar soldul depozitelor persoanelor fizice s-a majorat cu 452,3 mil. lei (1,1%).

În concluzie, jurnalistul Victor Ursu a precizat că pentru oferirea creditelor ieftine băncile din Republica Moldova au nevie de accesarea banilor ieftini din străinătate pentru a putea finanța economia. În prezent creditarea băncilor se face în mare parte din banii atrași de la populație.

Inapoi la arhiva noutaților