[ X ]
Opinia expertului: Parlamentul poate fi dizolvat începând cu 12 decembrie 2020
19 Noiembrie

Fostul Președinte al Curții Constituționale, Corneliu Gurin, afirmă că Parlamentul poate fi dizolvat începând cu 12 decembrie curent, transmite CURENTUL. 

Într-o postare pe o rețea de socializare, Corneliu Gurin scrie că din septembrie, Parlamentul nu a mai adoptat Legi.

„Dizolvarea Parlamentului – a fi sau a nu fi? Pentru documentare: Constituția RM, art.85 (Dizolvarea Parlamentului), are și următorul text: „(1) În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.”.

Din 11.09.2020 Parlamentul – NU a mai adoptat legi (ultima lege (eșuată) este revotarea Legii Nr. 105 din 05.03.2020). Numărați cum doriți 3 luni (dar ele vor fi 90 de zile) și dacă nu se adoptă legi constituționale, organice sau ordinare pînă pe 11 decembrie 2020, începând cu 12 decembrie – PARLAMENTUL POATE FI DIZOLVAT(circumstanțele le constată Curtea Constituțională)!

Probabil că soluția este iarăși în existența voinței și a maturității politice (chiar morale).

P.S. Argumentele despre „buget/politica fiscală 2021 etc.” nu sunt pertinente, există prevederi constituționale și legale care permit prorogarea legilor existente și precedente anterioare, cu duiumul”, scrie Corneliu Gurin.

Cristina Parfeni 

Inapoi la arhiva noutaților