[ X ]
Operațiunea „Autobuz”: Poliția a aplicat amenzi pentru cele 75 procese verbale întocmite
20 Decembrie

În perioada 02-15 decembrie curent, pe teritoriul capitalei, a fost desfășurată operațiunea specială „AUTOBUZ”, de către angajații Secției supraveghere transport și circulație rutieră din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău de comun cu Agenţia Naţională Transport Auto, transmite CURENTUL.

Scopul operațiunii a fost contracararea transportului ilicit de călători, prevenirea accidentelor rutiere, exploatarea vehiculelelor angrenate la transportul de călători și a autobuzelor ce transportă elevi la instituţiile de învăţământ.

Astfel, au fost efectuate opt controale a mijloacelor de transport înainte de ieșirea la rută și întoarcerea la stațiile terminus și opt razii în trafic și la Gările Auto din mun. Chișinău, unde au fost supuse inspectării tehnice și legalității actelor ce atestă dreptul la activitate, fiind verificate 420 de unități de transport dintre care 11 autobuze școlare.

Urmare a verificărilor efectuate de către forțele de ordine la unitățile de transport angrenate la transportarea călătorilor și elevilor au fost depistate abateri de la normele tehnice -91 de contravenții cum ar fi: defecte tehnice la sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare, amplasarea neautorizată pe vehicule a publicităţii, precum și lipsa raportului de inspecție tehnică a unităților de transport.

Astfel, au fost întocmite 71 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 450 lei la 600 lei, administratorilor le-au fost înmânate prescripții și au fost sancționați cu amenzi în mărime de 3 000 lei, pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice iar 11 unități de transport au rămas fără plăcuțele de înmatriculare și le-a fost interzisă ieșirea la rută până la înlăturarea tuturor neajunsurilor depistate de polițiști.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților