[ X ]
Operațiune internațională pentru destructurarea unei organizații infracționale specializată în trafic de ființe umane, organizarea migrației ilegale, spălare de bani și fals de documente oficiale
25 Iunie

Poliția Republicii Moldova prin Centrul pentru combaterea traficului de persoane, Procuratura Generală și colegi din cadrul Tribunalului de la Lyon Franța, DIICOT România, cu cooperarea EUROPOL și EUROJUST, au participat la o amplă operațiune de destructurare a unei grupări criminale specializată în trafic de ființe umane, organizarea migrației ilegale, spălare de bani și fals de documente oficiale, documentarea căreia a durat aproape un an, transmite CURENTUL.

Potrivit Poliției, investigațiile au fost declanșate în luna ianuarie a anului 2020, în baza informațiilor furnizate de colegii din Republica Franceză având ca subiect investigarea unui grup criminal organizat, care acționa pe teritoriul Franței, specializat în exploatarea prin muncă a persoanelor, preponderent originare din Republica Moldova. Muncitorii ar fi exploatați la șantierele din diverse orașe franceze Lyon, Grenoble, Marsilia, Paris și altele, unde erau incluși la lucrări de izolare termică.

Din informațiile prezentate de partea franceză, s-a determinat că gruparea criminală ar fi exploatat peste 200 prezumate victime din Republica Moldova, iar pentru realizarea infracțiunii utilizau acte de identitate false, în special românești, pentru a conferi un aspect legal activității cetățenilor noștri pe teritoriu statului de destinație, actele false fiind fabricate tot pe teritoriul Republicii Moldova.

Ținând cont de complexitatea cazului, aspectul transnațional, numărul făptuitorilor și a prezumatelor victime a acestor infracțiuni, precum și de faptul că era necesar de a fi destructurate celulele care produceau acte de identitate false, eliberate de autoritățile competente ale țărilor UE, s-a decis ca urmărirea penală să fie instrumentată de către procurorii Procuraturii Generale, în comun cu ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane.

Astfel, în cadrul reuniunii tripartite Franța, România și Republica Moldova, realizată cu suportul EUROPOL și EUROJUS, de către colegii francezi a fost prezentat cazul și s-au trasat obiectivele pentru toate echipele, celei din Republica Moldova revenind sarcina de a stabili modus-operand a recrutorilor și transportatorilor victimelor traficului de ființe umane și pentru a localiza și destructura celulele de falsificare a actelor.

Totodată, s-a pus accent pe faptul că este strict necesar să fie urmărite și puse sub sechestru bunurile obținute pe cale criminală.

În acest context, din luna februarie 2020 până în februarie 2021, toate trei echipe au desfășurat măsuri speciale de investigații, fiind stabiliți participații la această grupare criminală organizată transnațională, începând de la organizatorul grupării, un cetățean român stabilit în Franța și finisând cu locul persoanelor care produceau actele false în Republica Moldova precum și intermediarii.

Tot în această perioadă, au fost efectuate percheziții la domiciliile suspecților, reținerea membrilor grupării criminale și sechestrarea bunurilor care se suspectă că au fost obținute pe cale infracțională.

În total, în faza activă și după aceasta au fost reținute mai mult de 40 de persoane, dintre care în Republica Moldova au fost reținute 12 persoane, una fiind anunțată în căutare.

De asemenea, în rezultatul perchezițiilor a fost stabilit profilul financiar al liderului grupării. Acesta locuia într-o casă somptuoasă în suburbia Parisului, dispunând și de alte imobile, mai multe automobile, unele depășeau suma de 100 000 de euro. Colegii din România au depistat bunurile costisitoare ale organizatorului care se aflau pe teritoriul țării de origine ( o casă la sol, mijloace de transport, conturi bancare pe numele figurantului și altor persoane interpuse pe care erau depozitate sume impunătoare de bani provenite aparent din surse criminale).

În Republica Moldova, la domiciliile figuranților, inclusiv la cei care transportau persoane din republica Moldova spre Franța și acte false, intermediarii dintre falsificatori de acte și transportatori, dar și falsificatorii nemijlociți, au fost depistate mai multe acte false, utilaj pentru falsificarea acestora, ștampile și blanchete necesare pentru falsificarea actelor, transferuri bancare din numele capului grupării criminale, dar și mai multe bunuri costisitoare inclusiv apartamente procurate în perioada săvârșirii crimei dar și spații comerciale, automobile scumpe, bani în numerar și altele.

Numai la una dintre celulele de falsificatori au fost depistate 183 de ștampile a diferitor instituții de stat și private.

Din analiza purtătorilor de informații care au fost ridicați de la figuranți s-a constatat preliminar că această rețea a falsificat mai mult de 10.000 de acte, printre care acte de identitate românești, permise de conducere moldovenești și eliberate de țările din spațiul, UE, pașapoarte a diferitor state din UE, diplome de studii a diferitor instituții, diverse certificate și adeverințe ș.a.

Menționăm că, rețeaua criminală și-a început activitatea infracțională în anul 2015 și s-a desfășurat până în 2021.

Capul grupării criminale este acuzat în Republica Franceză de săvârșirea a 8 infracțiuni printre care cea mai gravă de trafic de ființe umane și spălare de bani, crearea și utilizarea firmelor fantomă, procurarea și utilizarea actelor false, organizarea migrației ilegale.

De asemenea, soția acestuia are statut de învinuită, fiind acuzată în special de fraude fiscale și spălare de bani, totodată ducea evidența contabilă. În Franța sub acuzare au fost puse 14 persoane, dintre care cetățeni români, francezi dar și moldoveni care aveau rolul de recrutare a victimelor și supravegherea acestora.

Suma veniturilor ilegale realizată de gruparea criminală din Franța a constituit peste 12 mil euro. În Republica Moldova suma estimativă a veniturilor obținute pe cale criminală este de peste 20 milioane de lei.

La moment, se desfășoară acțiuni de urmărire penală privind examinare a tuturor dispozitivelor care conțin informații electronice, audierea persoanelor care au procurat acte false și ridicarea acestora din circuit, realizarea investigațiilor financiare paralele etc.

De menționat, în cursul investigațiilor printre clientela persoanelor care ar fi falsificat acte și ștampile au fost stabiliți doi polițiști, ca fiind intermediari și doi angajați ai SV. În privința unuia dintre polițiști a fost încetată urmărirea penală, iar altul are statut de învinuit.

Cauza penală în privința unui figurant care a recunoscut că prin intermediul său au fost falsificate cel puțin 250 acte false deja a fost remisă cu rechizitoriu în instanța de judecată fiind solicitat încasarea de la acesta a 100.000 lei doar cu titlul de venituri obținute pe cale infracțională.

Ca urmare a cooperării internaționale, s-a reușit destructurarea schemei infracționale, atât pe teritoriu Franței, Republicii Moldova și România.

În acest context, Poliția vine cu un mesaj către cetățeni asupra riscului procurării, transportării, deținerii și folosirii actelor false pe teritoriul statelor străine, unde actele vor fi folosite ca instrument de șantaj din partea traficanților de persoane.

De asemenea, recomandăm cetățenilor care dispun de aceste acte false să le transmită organelor de drept, astfel fiind posibilă evitarea răspunderii penale.

Menționăm, persoanele care vor săvârși astfel de infracțiuni, riscă nu doar pedepse stabilite de normele Codului Penal, dar să le fie confiscate proprietățile care au fost obținute pe cale criminală.

Inapoi la arhiva noutaților