De Ziua ONU, Organizația Națiunilor Unite și Guvernul Republicii Moldova lansează o campanie de comunicare pentru a face celebre în întreaga țară Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, cunoscute și sub denumirea de Obiective Globale, transmite CURENTUL.
La 25 septembrie 2015, cele 17 Obiective au fost aprobate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și au scopul de a pune capăt sărăciei, de a proteja planeta și de a asigura prosperitatea pentru toți. Fiecare obiectiv are ținte specifice care urmează a fi atinse în următorii 15 ani, în baza Agendei 2030. În Republica Moldova, procesul de naționalizare a obiectivelor este acum în plină desfășurare, cu sprijinul familiei ONU în Republica Moldova.
Astfel, o nouă campanie de comunicare va îndemna publicul din Republica Moldova să acționeze pentru susținerea Obiectivelor. Prin spoturi video și ilustrații simple, campaniei va prezenta cum Obiectivele Globale vor lucra în folosul oamenilor, planetei, păcii, prosperității și parteneriatelor. Campania ilustrează modul în care pașii mici întreprinși de fiecare persoană pot face diferența. Utilizatorii rețelelor de socializare vor fi implicați în concursuri de fotografie și dezbateri.
24 octombrie a fost declarată Ziua ONU de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și este celebrată începând cu anul 1948.
În fiecare an, cu această ocazie, ONU în Republica Moldova desfășoară o serie de evenimente sub umbrela săptămânii ONU. În acest an, Dafina Gercheva, Coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova va susține o prelegere publică cu privire la Agenda 2030 și rezultatele cooperării dintre ONU și Republica Moldova în incinta Academiei de Administrare Publică. Evenimentul va avea loc la 25 octombrie 2016.
Pentru a marca Ziua ONU, angajații ONU merg în școli pentru a discuta cu elevii despre diversitate, accesibilitate și egalitate. Accesibilitatea este o prioritate a ONU în Republica Moldova, organizația asumându-și angajamentul de a fi un exemplu în acest sens: printre alte măsuri, în Casa ONU a fost instalat un ascensor pentru a asigura accesul pentru fiecare; oficiile ONU au fost optimizate pentru a asigura condiții mai bune pentru angajații și vizitatorii cu deficiențe de vedere; și au fost recrutați stagiari din grupurile sub-reprezentate, inclusiv persoane cu dizabilități.
La 71 de ani de la creare, ONU are 193 de state membre și Republica Moldova sărbătorește aniversarea de 24 de ani în calitate de stat membru al ONU.
Cristina Parfeni