[ X ]
Ombudsmanul solicită CCM să se expună la subiectul privind dobândirea cetățeniei R. Moldova a copiilor născuți în țară, dar cu părinți care nu sunt cetățeni
26 Mai

Ombudsmanul Copilului a depus la Curtea Constituțională o sesizare prin care solicită dreptul la dobândirea cetățeniei Republicii Moldova a copiilor născuți pe teritoriul țării noastre din părinți care nu sunt cetățeni ai statului, transmite CURENTUL.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a solicitat Curții Constituționale să se expună pe marginea constituționalității unei sintagmei din art. 11 alin. (1) lit. c) a Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000 în partea ce ține de condiționarea acordării cetățeniei copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova de forma juridică de aflare a părinților/părintelui pe teritoriul Republicii Moldova.

În sesizare, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului menționează că, drept urmare a aplicării prevederilor actuale din cadrul național legal, copii născuți în Republica Moldova din părinți care nu au permis de ședere pot deveni apatrizi, în cazurile în care țara de origine a părinților/unuia din părinți nu acordă cetățenia sa copiilor născuți pe teritoriul altor state sau are rezerve în privința acestora.

Avocatul Poporului e de părere că prevederea contestată din art. 11 alin. (1) lit. c) a Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000, după operarea modificărilor prin Legea nr. 132/2017, este discriminatorie și contravine prevederilor art.16 (principiul egalității) coroborat cu art. 17 alin. (1) ce vizează dreptul la cetățenie.

De asemenea, Ombudsmanul relevă și faptul că prin modificările respective legiuitorul nu a ținut cont de prevederile constituționale în conformitate cu care toți copiii se bucură de un regim special și protecție specială din partea statului, astfel interesul superior al copilului fiind unul prioritar în toate domeniile. Conform art. 50 alin. (2) din Legea Supremă, copiii și tinerii se bucură de un regim special de asistență în realizarea drepturilor lor, fără a face o distincție după un anumit criteriu.

Din acest punct de vedere, prevederea contestată nu respectă art. 50 alin. (2) din Constituție. Originile textului constituțional pot fi găsite în actele internaționale, printre care cel mai important loc îl ocupă Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, care consacră prioritatea intereselor și bunăstării copiilor în toate domeniile vieții publice.

Problema a apărut în atenția Avocatului Poporului urmare a adresării Asociației Obștești „Centrul de Drept al Avocaților”, prin care s-a semnalat problema legată de dobândirea cetățeniei Republicii Moldova de către copiii născuți pe teritoriul Republicii Moldova din părinți care nu sunt cetățeni ai statului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților