Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, a făcut unele precizări cu privire la delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție (PA) și Centrului Naționale Anticorupție (CNA), informează CURENTUL.
Deputata a spus că a discutat ultimele două săptămâni cu colegii de la Ministerul Justiției, conducerea procuraturii generale, procuraturii anticorupție, centrului național anticorupție, precum și experți naționali și din România (foști șefi la DNA și DIICOT) despre competențele care urmează să revină CNA și PA pentru a face aceste două instituții cît mai eficiente.
„Amendamentul semnat de domnul Chiriac, este rezultatul acestor discuții, agreate, în mare parte de toți participanții, și prevede:
1. Decuplarea CNA de PA. Astfel, PA nu va mai avea în responsabilitatea sa să conducă urmărirea penală pe dosarele de corupție mică/medie instrumentate de CNA. Acestea vor fi conduse de procurorii din procuraturile teritoriale.
Astfel obținem -(1) focusarea PA pe dosarele proprii – de corupție mare, și (2) totodată evităm situația în care CNA și PA dau vina unul pe celălalt pentru lipsa de performanță.
Am auzit în repetate rânduri de la CNA – că procurorii PA blochează investigațiile lor, și invers de la PA în adresa CNA. Această situație se va sfârși odată cu adoptarea modificărilor, și vom putea evalua obiectiv care dintre instituții muncește eficient și care nu. Sperăm ambele să devină instituții eficiente.
2. Delimitarea clară a competențelor între PA și CNA. Astfel PA va investiga corupția mare. Va avea un șir de subiecți speciali, cum sunt deputații, miniștrii, judecătorii, procurorii, ofițerii CNA, angajații SIS, care vor fi investigați de PA indiferent de valoarea mitei și a prejudiciului.
În afara de acești subiecți, PA va investiga orice infracțiune de corupție, dacă valoare mitei depășește 6000 unități convenționale (cca 15.000 euro) sau valoarea prejudiciului de 60000 uc (respectiv cca 150.000 euro). Asta înseamnă suficiente cazuri de investigat, dorință de ar fi.
Toate celelalte cazuri se duc la CNA, or nu reprezintă corupția mare.
3. Totodată, amendamentul prevede că Guvernul, în termen de 3 luni, va elabora modificările necesare la cadrul legislativ și normativ, pentru ca PA să poată avea la dispoziție toate resursele de care are nevoie pentru a investiga eficient corupția mare (buget propriu, sediu separat, experți, specialiști, etc)”, a explicat ea.
Olesea Stamate a mai spus că, de acum încolo, nu vor mai exista scuze pentru performanțe modeste. „Și sper mult să nu revenim peste jumătate de an iar cu solicitări gen :”nu am făcut că nu a avut…..sau cineva ne-a încurcat…””, a adăugat ea.
Parlamentara, în context, „pseudo-experților” le-a recomandat „să-și cunoască în primul rând capacitățile proprii, înainte de a se da cu părerea pe tot spectrul de teme. Altfel riscă să devină simpli idioți utili”.