[ X ]
Oleg Țulea: În mandatul meu de ministru am susținut cu tărie că integrarea europeană este și va fi obiectivul principal al agendei interne și externe a Republicii Moldova
9 Noiembrie

„Începând cu astăzi, am părăsit funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). A fost un privilegiu să activez alături de echipa profesionistă a serviciului diplomatic”, declară fosta șefie a MAEIE, Oleg Țulea, pe o rețea socială, informează CURENTUL.

În acest fel, Țulea a spus că, din luna martie, prin efortul comun al colegilor din aparatul central al MAEIE cât și în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare s-a reușit realizarea a o serie de acțiuni:

„1. Oferirea asistenței cetățenilor aflați în dificultate peste hotarele țării din cauza pandemiei COVID-19, asigurarea coridoarelor verzi, deblocarea transportului de mărfuri, organizarea a peste 200 de misiuni de repatriere. A fost un efort de mobilizare fără precedent în istoria MAEIE, care a permis aducerea acasă a peste 30 de mii de cetățeni, dar și obținerea pe linia bilaterală a asistenței pentru combaterea efectelor pandemiei transmise sistemului național de sănătate;

2. Coordonarea eforturilor privind deblocarea relațiilor și finanțării din partea UE (tranșa a 2-a a asistenței macro-financiare) și menținerea unei comunicări constante cu instituțiile europene, inclusiv în cadrul vizitei oficiale la Bruxelles din august curent;

3. Împreună cu reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, pe parcursul ultimilor luni am muncit la pregătirea alegerilor prezidențiale la secțiile constituite în străinătate, astfel încât în pofida constrângerilor legate de pandemie să oferim posibilitate conaționalilor noștri, aflați peste hotarele țării, să-și exercite dreptul constituțional la vot”.

„În mandatul meu de ministru am susținut cu tărie că integrarea europeană este și va fi obiectivul principal al agendei interne și externe a Republicii Moldova, iar relația noastră cu UE poate fi calificată ca: strategică și prioritară”, a ținut să precizeze Țulea.

În același timp, ex-ministrul a spus că, acest lucru este dictat de realități, angajamente, dar mai ales de opțiunea pro-europeană. „Uniunea Europeană s-a manifestat ca un prieten adevărat, inclusiv în situații dificile, reconfirmând prin fapte că „Împreună suntem mai puternici”. În același timp, consider că este important să consolidăm cooperarea cu toți partenerii noștri strategici și tradiționali. Exprimându-mi convingerea că Ministerul pe care am avut onoarea să-l conduc va face față tuturor provocărilor în această perioadă extrem de complicată, le doresc colegilor diplomați noi și frumoase împliniri în promovarea cu demnitate pe plan extern a intereselor Republicii Moldova”, a adăugat Țulea.

De menționat că, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, a semnat Decretul privind numirea lui Oleg Țulea în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ungaria.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților