Prin anunţul privind iniţierea campaniei de colectare a semnăturilor în susţinerea trecerii la forma de guvernare prezidenţială în Republica Moldova, socialiştii au făcut o mişcare tactică bună, care le va aduce beneficii politice şi electorale importante şi acest lucru e vizibil chiar şi la o privire sumară. De fapt, mişcarea respectivă ar putea chiar să-i scoată direct din defensivă într-o oarecare ofensivă, dacă, desigur, îşi vor calcula corect paşii următori.
Primul mare beneficiu pe care socialiştii îl obţin prin această campanie este că ei răspund indirect tuturor criticilor ce răsună în adresa Preşedintelui Igor Dodon precum că nu a reuşit să-şi onoreze promisiunile electorale făcute în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. Pe lângă faptul că Preşedintele invocă unele reuşite (ele sunt parte a unei campanii mediatice şi publicitare demarate recent), el lesne va putea da vina pentru nereuşite pe împuternicirile reduse pe care le are şi pe blocajele pe care i le-a creat permanent guvernarea în ultimul an. Privită din acest punct de vedere, campania de colectare a semnăturilor în sprijinul formei prezidenţiale de guvernare este şi o justificare, dar şi o soluţie de viitor, pe care şeful statului şi echipa sa vor să o prezinte ţării.
Al doilea mare beneficiu este că, prin această campanie, socialiştii şterg impresia neplăcută ce s-a creat după ce a fost blocat referendumul iniţiat de Preşedinte şi care urma să aibă loc pe data de 24 septembrie. Unii s-au grăbit să declare că şeful statului a arătat neputincios pe fonul blocării acestui referendum. Acum, campania de colectare a semnăturilor vine să dovedească că Igor Dodon şi socialiştii nu doar că nu s-au resemnat, ci au identificat o modalitate eficientă pentru a pune la respect actuala guvernare. Din punct de vedere al imaginii şi rating-ului o astfel de mişcare cântăreşte greu.
Al treilea mare beneficiu este că această campanie va permite socialiştilor să-şi mobilizeze activul, dar şi susţinătorii. E bine ştiut faptul că activul unui partid trebuie ţinut permanent în formă, altfel degradează şi îşi pierde eficienţa. Acest detaliu este cu atât mai important cu cât Moldova se apropie cu paşi mari de un nou an electoral – 2018, iar de forma în care vor fi activiştii de partid depinde în mare parte şi rezultatul viitoarelor alegeri.
Al patrulea mare beneficiu este că, prin această campanie, socialiştii îşi credibilzează de pe acum rezultatul pe care ar urma să-l obţină în cadrul următoarelor alegeri parlamentare. În timpul alegerilor prezidenţiale de anul trecut, echipa lui Igor Dodon a adunat câteva sute de mii de semnături în susţinerea candidaturii sale, deşi erau suficiente doar 15 mii. Astfel, Igor Dodon din start a creat impresia că e susţinut de cea mai mare parte a alegătorilor, de aceea pe nimeni nu a mirat rezultatul înregistrat de el şi nimeni nu l-a pus la îndoială. Acum, socialiştii îşi propun să adune circa un milion şi jumătate de semnături ale cetăţenilor. Efectul va fi similar celui descris mai sus cu referire la alegerile prezidenţiale, numai că se va raporta deja la alegerile parlamentare din 2018.
Al cincilea mare beneficiu este că, prin lansarea acestei campanii, socialiştii au intrat de facto în campania electorală a următoarelor alegeri parlamentare. Subiectul republicii prezidenţiale este unul puternic, în jurul căruia poate fi construită întreaga campanie a alegerilor parlamentare de anul viitor. Ideea lansată de socialişti este extrem de populară în Moldova, iar aceasta poate aduce un rezultat bun pentru socialişti în alegeri. De facto, este cea mai bună idee pe care socialiştii o puteau identifica ca şi temă de campanie. Iar faptul că ea va răsuna un an întreg cât a mai rămas până la următoarele alegeri parlamentare, doar o va populariza, cerea ce iaăşi va aduce beneficii Preşedintelui şi echipei sale.
Cu titlu de concluzie, se poate de spus că socialiştii şi Preşedintele Igor Dodon au făcut o mişcare puternică. Rămâne acum să vedem dacă alţi actori politici le vor permite socialiştilor să joace după propriile reguli sau vor încerca să le strice jocul. Iar de aceasta depinde direct rezultatul viitoarelor alegeri parlamentare.
Dumitru Spătaru