Deputatul Octavian Țîcu a anunțat că a semnat moțiunea de cenzură, informează CURENTUL.
„Vă anunț, aşa cum ne-am asumat şi anterior, că am semnat alături de deputații fracţiunii PPDA moțiunea de cenzură contra guvernului Chicu. Am declarat şi anterior că doar instalarea unui guvern proeuropean asumat de Blocul ACUM, la care ne vom alătura, poate scoate țara din pandemie, criza economică majoră şi izolarea internațională, precum şi pregăti contextul pentru alegeri prezidențiale libere şi corecte. Se confirmă încă o dată cele două calități „remarcabile” ale Maiei Sandu – să pună coarnele în pământ când nu trebuie şi să bage coada între picioare când trebuie determinare politică. Dacă PAS nu va semna, înseamnă că Micul Muc şi-a făcut datoria față de Moscova…”, a scris Țîcu, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine