Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu aproximativ 3,3% mai mult față de anul trecut. Despre aceasta a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, transmite CURENTUL.
Octavian Calmîc a declarat că, pe parcursul anului 2016 s-au înregistrat rezultate frumoase în sectorul agrar.
„Chiar dacă la începutul anului 2016 planificau o stare apocaliptică în R. Moldova în domeniul economic, toate acele prognoze sau adeverit a fi mult mai pesimiste, decît realitățile R. Moldova. La etapa aceasta ne aflăm pe un trend de creștere economică. Cel puțin PIB-ul față de anul trecut a crescut cu aproximativ 3,3%. O contribuție sporită în acest sens a avut-o anume sectorul agrar”, a precizat ministrul.
Totodată, Octavian Calmîc a accentuat că, sectorul agrar a atins un nivel de performanță, cu aproximativ 18% mai mult decît anul trecut, dar care va mai crește pînă la sfîrșit de an.
Potrivit lui, rezultate mai puțin bune s-au înregistrat în sectorul producției industriei.
„Producția industrială a înregistrat o stagnare, dar în următorul an ne propunem să scoatem în evidență volumul investițiilor. Din păcate, în acest an din cauza situației politice instabile, nu am putut îmbunătăți sectorul de investiții, să extindem anume această latură care este una extrem de importantă pentru R. Moldova.
Ministrul Economiei a precizat că în următorul an, se va munci mai mult, pentru a îmbunătăți sistemul economic din Republica Moldova.
„Se poate de constatat că avem și în următorul an de recuperat. Suntem convinși că în anul 2017 vom crește și la aceste capitole. În primul rînd, este nevoie de consolidarea efortului pe plan extern precum și restabilirea încrederii cu partenerii noștri de dezvoltare, să ne axăm pe modificarea cadrului de reglementare a mediului de afaceri din R. Moldova. În prezent, avem în gestiune mai multe programe de susținere pentru IMM-surile din țară, dar și de promovare a exportului. Totodată lucrăm pentru un program activ de îmbunătățire a calității și îmbunătățirii infrastructurii energeticii în RM”, a conchis Ministrul.
Anastasia Borta