Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat Acordul cu R. Moldova la 7 noiembrie 2016. În acest sens, ministrul Economiei, Octavia Calmîc, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu și Guvernatorul Băncii Naționale (BNM), Sergiu Cioclea, au făcut câteva precizări referitor la obligațiunile și obiectivele implementării acestui Acord, transmite CURENTUL.
Octavian Calmîc a specificat că, Acordul are 3 acțiuni prioritare. „Acordul prevede reforma politicii economice și bugetar – fiscală din țară. Avem trei acțiuni prioritare: I. soluționarea mecanismelor devierii financiare cumulate de sectorul energetic din 2012-2015. Acesta se ridică la 2 miliarde de lei; II. Majorarea tarifului pentru energia termică și electrică în Chișinău, având în vedere că Banca Mondială are un proiect pe acest sector și cu 8,2% s-a ridicat tariful din octombrie; III. Publicarea deciziilor și transparența acestora. Avem și câteva obiective: să nu admitem majorarea datoriilor externe, reglementarea energiei termice și electrice, reducerea sărăciei printr-un șir de politici sociale”, a spus Octavian Calmîc.
Octavian Armașu a specificat că majoritatea instituțiilor de stat vor avea de suferit schimbări și reduceri de cheltuieli. „La prima etapă ne-am luat anumite angajamente pentru partea bugetară prin executarea garanțiilor emise de Guvern pentru creditele de urgență. Ne propunem să rectificăm bugetul pentru 2016 cu scopul de a menține deficitul bugetar la 4,2 miliarde de lei. Cheltuielile la bugetul public se vor reduce cu 2,1 miliarde. Pe termen mediu vom consolida veniturile bugetului de stat. Vom raționaliza un șir de beneficii sociale să nu existe suprapuneri și deficiențe. Vom institui reguli bugetar fiscale noi și vom gestiona riscurile întreprinderilor de stat”, a spus Octavian Armașu.
Sergiu Cioclea a menționat că, Acordul va permite să se modifice întreg sistemul bancar și să nu se permită o nouă fraudă a băncii. „În acest Memorandum sunt 20 de măsuri îndreptate spre domeniul financiar – bancar. Le-am clasat în 4 categorii:
I. Asigurarea stabilității sistemului bancar pe termen mediu și lung. În 3 bănci am făcut studii diagnostice și în toate am identificat probleme. Băncile au fost supuse unor planuri de remediere. Băncile vor ieși de sub supraveghere dacă îndeplinește planul de remediere stabilit.
II. Să îmbunătățim felul în care băncile sunt gestionate. Să avem strategii de rezervă, răspunsuri adecvate, BNM trebuie să fie pregătită pentru orice situație. Este importantă infrastructura financiară. Să fie protejate băncile de atacurile raider.
III. Funcționarea băncilor să asigure credite sănătoase și să fie modificat cadrul legislativ. Nu vom avea nici o scuză dacă ceva se va întâmpla. Legea de redresare și rezoluție bancară va fi schimbată. Vom lucra cu băncile de la începutul apariției problemei. Vom îmbunătăți calificarea angajaților noștri.
IV. Vom asigura independența băncilor noastre”, a spus Sergiu Cioclea.
Cristina Parfeni