Taekwondistul din R. Moldova, Serghei Uscov, a câştigat, pe 25 aprilie curent, Cupa Preşedintelui, competiţie clasificata G2, pentru regiunea europeană. Turneul, aflat la a III-a ediţie, se desfăşoară în perioada 25-29 aprilie la Atena (Grecia), transmite CURENTUL.
Tânărul de 18 ani, sub bagheta antrenorului Iurie Lesovoi, a avut de înfruntat adversari cu tradiţii puternice în taekwodo: Rusia, Turcia, Austria. El a evoluat la categoria de 58 kg (seniori), categorie în care au concurat 57 de competitori.
În faza semifinală, Serghei Uscov într-o luptă acerbă a trecut de rusul Valeri Şimanov. Dar tot greul îl aştepta înainte. Astfel, în finală atletul nostru s-a confruntat cu reprezentantul Austriei, Safwan Khalil (31 de ani). În acest duel, sportivul moldovean a reuşit să se impună, la limită, cu 7-6.
Palmaresul tânărului din Tiraspol, care de abia începând din anul trecut a debutat la categoria de vârstă seniori, este deja unul impresionant. Astfel, în 2017 el a cucerit „bronzul” la Campionatul European ce s-a desfăşurat în oraşul bulgar Sofia. Iar în acest an el s-a învrednicit de medalia de argint la Campionatul Open al Egiptului, de locul III în concursul pe echipe la Europene în categoriile olimpice de greutate şi a câștigat Campionatul Open al Germaniei.
Aceste rezultate se înscriu perfect în şirul succeselor realizate de Federaţia de Taekwondo WT (versiunea olimpică) din R. Moldova pe parcursul ultimilor câţiva ani, de când la cârma acestui for sportiv a venit Igor Iuzefovici.
Cristina Parfeni