Deputatul, liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, astăzi, a anunțat despre depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională, iar ca „obiect de control” este constituționalitatea Partidului „Șor”, informează CURENTUL.
„Partidul „Șor” militează împotriva pluralismului politic, al integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat politicianul.
La fel, Țîcu a menționat că în sesizare este vorba despre 3 capete de acuzare grave și care dau motive de a considera Partidul „Șor” neconstituțional.
Deputatul a adus în acest sens exemplul Hotărârii Curții de Apel privind anularea înregistrării candidatului Ina Popenco la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Totodată, Țîcu s-a referit și la situația când Judecătoria cu sediul Centru a cerut anularea înregistrării candidatului Reghina Apostolova la funcția de primar general al municipiului Chișinău. „S-a constatat finanțarea campaniei cu mijloace din străinătate”, a precizat Țîcu.
Un alt exemplu expus de politician s-a referit la decizia privind anularea înregistrării concurentului Vitalie Balinschi – candidat pe circumscripția nr. 38. „Instanța a reținut faptul transportării organizate a alegătorilor”, a spus el.
La fel, parlamentarul a declarat că în sesizare sunt exemple de corupere a alegătorilor. Aici, Țîcu s-a referit la magazinele sociale deschise în țară, iar unele – în campania electorală.
Deputatul a mai spus că un argument privind declararea partidului neconstituțional este acuzarea conducerii de comiterea unor infracțiuni de corupție.
De menționat că, ieri și Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat că va depune o sesizare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova pe subiectul exercitării controlului de constituționalitate în privința Partidului „Șor”.
Mihaela Conovali