O nouă ședință comună a Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova a avut loc astăzi. În cadrul acesteia au fost făcute totalurile anului 2016, dar, în același timp, au fost fixate noi obiective pentru anul 2017, informează CURENTUL.
Andrian Candu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a subliniat importanța colaborării dintre Parlament și Guvern.
„Este un moment oportun pentru a ne ajusta agenda – aşa cum am reuşit și anul trecut, pentru a înţelege care sunt priorităţile şi acţiunile colegilor pentru anul 2017, mai ales că – suntem la etapa de pregătire a primei şedinţe plenare. Mă voi referi la tot ce este la ora actuală drept proiecte de legi, vom trece în revistă acţiunile de pe agenda cu partenerii de colaborare – în special, cu cei de la Bruxelles, care vizează Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, a declarat Speakerul.
De asemenea, Candu a adăugat că anul 2016 a fost unul dificil pentru Republica Moldova. „În anul care a trecut am dat dovadă că putem reuși chiar și imposibilul, dat fiind faptul că anul 2016 este considerat un an al crizei pentru Republica Moldova, am fost puși în situația să recuperăm foarte mult, s-a lucrat în regim intens – atît în Parlament, cît şi în Guvern”, a mai spus parlamentarul.
Pavel Filip, Prim-ministrul Republicii Moldova, a venit cu unele precizări și concluzii. „Dragi colegi, iată-ne după aproape un an de la prima noastră ședință comună, mă bucur să ne întîlnim astăzi la o etapă nouă într-o ședință de lucru. Evident, am facut deja totalurile pentru anul 2016, nu pot să nu spun că mă bucur că îl începem într-o altă lumină cu o altă situație, față de anul trecut, cînd în această vreme, cînd erau foarte multe restanţe acumulate. Pe parcursul anului însă, am încercat să le eliminăm și să venim cu noi soluții și reforme”, a precizat Premierul.
Potrivit declarațiilor de la ședință, în anul 2017, Parlamentul și Guvernul vor avea drept prioritate – implementarea unor noi reforme, în mod special – reforma administrației publice centrale, reforma administrației locale, reforma sistemului de determinare a gradului dizabilității și capacității de muncă, reforma spitalicească și a supravegherii sănătăţii publice.
Anastasia Borta