[ X ]
O nouă operațiune efectuată de oamenii legii pe marginea cazului celor 4 grupări criminale care organizau migrația ilegală
23 Aprilie

O nouă operaţiune realizată de către procurorii și ofițerii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofiţerii Serviciului de Informații și Securitate în continuarea investigațiilor pe cazul celor 4 grupări criminale, reţinute la finele săptămânii trecute, transmite CURENTUL.

Astfel, la 19 aprilie curent a mai fost efectuată o etapă a operațiunii speciale, cu folosirea investigatorilor sub acoperire, în cadrul căreia a fost anihilată filiera infracţională, specializată în organizarea migrației ilegale şi trecerea ilegală a frontierei de stat către UE. De menţionat că, acest canal era gestionat de una din cele 4 grupări criminale, specializate în organizarea migrației ilegale, spălarea banilor, contrabandă cu mijloace financiare, falsificarea documentelor și trecerea ilegală a frontierei de stat, șantaj atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotarele țării.

Persoanele reţinute, cetăţeni moldoveni, cu vârste cuprinse între 28 şi 36 ani, organizatori ai canalului migraţional, erau specializaţi în scoaterea ilegală din ţară a cetăţenilor străini fără ca aceştia să deţină acte de identitate, inclusiv a celor cu antecedente penale, prin traversarea râului Prut spre ţările UE. Pentru serviciile acordate aceştia au solicitat suma de 2 250 dolari SUA.

Ca urmare a descinderilor, suspecţii au fost reţinuţi în flagrant, în zona de frontieră, în momentul în care pregăteau transbordarea persoanelor, care de facto erau investigatori sub acoperire.

Astfel, în cadrul perchezițiilor efectuate de procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au fost depistate și ridicate echipamente speciale, dispozitive de vizualizare nocturnă şi de termoviziune, staţii radio de comunicare unilaterală, barca gonflabilă etc.

La demersul procurorului, pe numele celor 2 persoane reținute au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile.

În caz că vinovăția va fi demonstrată, suspecții riscă pedeapsă sub formă de închisoare de la 5 la 7 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Andrei Năstase: Stimate domnule Procuror General, în spațiul public au apărut informații extrem de îngrijorătoare privind existența unor posibile înțelegeri secrete între reprezentanți ai guv
    Politică |
  2. Instituțiile de învățământ asigură alimentația elevilor - meniuri model pentru 10 zile, aprobate
    Social |
  3. Cererile procurorilor au fost respinse de Curtea de Apel Cahul. Irina Vlah: Dosarele penale fabricate la comanda PAS se prăbușesc unul după altul
    Politică |
  4. Crimă la Cahul: Un bărbat și o femeie, omorâți de către amicii de pahar
    Social |
  5. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  1. Blocul ALTERNATIVA: Este un moment rușinos pentru democrația din Republica Moldova - un partid de guvernare, care deține toate pârghiile puterii, pune în scenă proteste contra opoziției
    Politică |
  2. Partidul Politic „NOI - Noua Opţiune Istorică” consideră că relaţiile cu Ucraina şi România trebuie să fie de bună vecinătate, iar relaţiile cu marile puteri ale lumii - bazate pe respect şi
    Politică |
  3. Crimă la Cahul: Un bărbat și o femeie, omorâți de către amicii de pahar
    Social |
  4. ANOFM a ajutat peste 15 000 de cetățeni au fost ajutați să-și găsească un loc de muncă
    Social |
  5. Proiectul Strategiei energetice 2050 a fost prezentat pentru consultări publice
    Business |