[ X ]
O nouă moțiune simplă în domeniul politicii externe a Guvernului
6 Martie

Deputații Blocului ACUM au depus, astăzi, o nouă moțiune simplă în domeniul politicii externe a Guvernului Republicii Moldova, informează CURENTUL.

Potrivit lor, „în ultimii ani, politica externă a fost afectată dramatic de factorul politic, care a deraiat de la făgașul firesc integrării europene”.

Astfel, în textul moțiunii, autorii au menționat mai multe acțiuni care se cer de la Guvern și de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene:

1. Formalizarea și prezentarea unei poziții oficiale, ferme și clare a Guvernului RM cu privire la războiul ruso-moldovenesc de la Nistru din 1992

2. Intensificarea și dinamizarea discuțiilor în formatul 5+2, prin prezentarea unei poziții clare și a unui plan concret cu privire la retragerea completă, necondiționat a trupelor militare ruse, precum și retragerea munițiilor, armelor și echipamentului militar de pe teritoriul RM

3. Prezentarea unei agende clare cu privire la implementarea efectivă a Acordului de Asociere și a Zonei de Liber Schimb, menită să ancoreze ferm RM pe calea integrării europene

4. Elaborarea și prezentarea unui plan de acțiuni concret cu privire la promovarea intereselor economice a RM peste hotare, prin intermediul misiunilor sale diplomatice.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților