Centrul pentru combaterea crimelor informatice a Inspectoratului Național de Investigații informează utilizatorii rețelei internet despre depistarea unei noi metode de exploatare sexuală în internet care este comisă atât asupra minorilor cât și asupra persoanelor mature, transmite CURENTUL.
Persoanele rău intenționate creează profile false a companiilor de modeling și propun angajarea în calitate de model pentru a prezenta diverse produse cosmetice, vestimentație sau reviste.
Astfel, tot mai mulți cetățeni inclusiv minori cad în plasele așa-numiților agenți fictivi ai companiilor de modeling, în goană după un salariu decent promis. Ulterior, în cazul acceptării propunerii este organizat așa numit „casting” pentru a deveni model divizat pe etape, solicitând de la victimă câteva poze personale (inițial decente). La următoarea etapă, aceștia îi comunică că a fost acceptată, dar mai este necesar să expedieze încă câteva poze sau să petreacă o ședință video prin internet, în care i se solicită obligator să apară dezbrăcată și în diverse ipostaze.
Ca rezultat, abuzatorul obține imaginile intime ale victimelor, în continuare aceste materiale sunt folosite pentru a șantaja victima, solicitând diverse lucruri, pentru nerăspândirea materialelor compromițătoare publicului larg, cum a fi: sume de bani, alte poze intime noi, întâlniri în mediul real cu scopul de a întreține relații sexuale în diverse forme.
La moment, ofițerii de investigații au identificat trei cazuri de acest gen.
Astfel, crește riscul de acostare, abuz sexual și exploatare sexuală atât a copiilor cât și a maturilor în mediul online. De menționat, că o persoană adultă este în stare să suporte mai ușor stresul cauzat în urma unui astfel de abuz, însă pentru copii o astfel de experiență este una extrem de traumatizantă, ce poate schimba o persoană pentru toată viața, cauzând întreruperea dezvoltării emoționale, spirituale, intelectuale, sexuale și influențând negativ interesul social, iar persistența acestuia subminează valorile fundamentale ale societății moderne.
Centrul pentru combaterea crimelor informatice al INI, atrage atenția tuturor părinților, tutorilor și educatorilor asupra seriozității problemei menționate, pentru a fi precauți şi a monitoriza navigarea în siguranță a copiilor în spațiul virtual, precum și atenționează toți cetățenii Republicii Moldova să respecte regulile generale de securitate în mediul on-line.
Pentru mai multe detalii cu privire la pericolele spaţiului Internet, puteţi accesa web site-ului www.internetsigur.md
În cazul în care ați devenit victima unor astfel de acțiuni sau ați cunoscut un asemenea caz, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 022 577 153, 078 710 293 – Unitatea de gardă a Inspectoratului Național de Investigații sau la adresa de e-mail a Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice: ccci@mai.gov.md.
Cristina Parfeni