[ X ]
O nouă licitație pentru spații comerciale, anunțată de Aeroportul Internațional Chișinău
29 Mai

Aeroportul Internațional Chișinău anunță inițierea unei noi licitații publice cu strigare pentru locațiunea activelor neutilizate în scopuri operaționale destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages.

În scop de eficientizare a procesului, noua licitație se va desfășura conform noilor criterii:

  • Divizarea licitației în două loturi, 1 lot Travel Retail (magazine) și al 2-lea lot Food and Beverages (restaurante);
  • Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, de la 10 la 7 aeroporturi;
  • Extinderea termenului contractului de locațiune de la 3 la 5 ani;
  • Criteriile obligatorii au fost reformulate, cu includerea explicațiilor suplimentare, fără a lăsa loc de interpretări.

Comunicatul informativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la data de 31 mai 2024, iar odată cu acesta va fi publicat și Caietul de sarcini pe pagina oficială a aeroportului: www.airport.md.

Calendarul procesului de organizare a licitației publice este:
•⁠ ⁠Depunerea cererilor pentru participare la licitație și vizitarea spațiilor: 1 iunie – 24 iunie 2024;
•⁠ ⁠Examinarea dosarelor 25 iunie – 26 iunie 2024;
•⁠ ⁠Desfășurarea licitației și anunțarea câștigătorului – 27 iunie 2024.

Inapoi la arhiva noutaților