Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, informează CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea socială, Dodon a scris că a discutat „diverse chestiuni cu privire la consolidarea dialogului strategic dintre țările noastre, subliniind importanța aprofundării în continuare a relațiilor comercial-economice, realizării proiectelor în domeniul umanitar, educațional și în alte domenii”, a scris Dodon.
„În context, am exprimat gratitudine partenerilor americani pentru sprijinul constant și plenar oferit Republicii Moldova pe dimensiunea democratizării, implementării reformelor și funcționării instituțiilor statului de drept”, a mai adăugat Dodon, în aceeași postare.
Mihaela Conovali