În Republica Moldova va fi fondată o nouă instituție publică. Este vorba despre Centrul de Implementare a Reformelor, informează CURENTUL.
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul privind fondarea instituției, în vederea realizării obiectivelor Programului de activitate al Guvernului RM 2016-2018 și implementării Strategiei privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020, precum și a eficientizării procesului de implementare a reformelor.
Potrivit proiectului de lege, fondator al Centrului este Guvernul, care deleagă Cancelaria de sat. Sediul Centrului este în clădirea Guvernului.
Centrul de Implementare a Reformelor îndeplinește următoarele funcții: implementarea reformelor, elaborarea propunerilor de politici publice și proiecte legislative, cooperarea cu instituții internaționale privind expertiza și asistența externă pentru implementarea reformelor, evaluarea gradului de implementare a reformelor în sistemul administrației public, îndeplinirea sarcinilor stabilite de Premier și/sau Guvern
Centrul va fi condus de Consiliul de administrare și de directorul Centrului. Numărul membrilor Consiliului nu poate fi mai mic de 5 și mai mare de 7 persoane.
Directorul este numit și eliberat de către Consiliul administrativ.
Finanțarea Centrului se face din subsidii/subvenții de la bugetul de stat, donații de la instituții donatoare și alte surse.
„Este foarte important acest Centru, mai ales în contextul reformelor în administrația publică locală și centrală. Așteptările mele sunt foarte înalte de la acest Centru”, a declarat Premierul Pavel Filip.
Precizăm că, proiectul de lege urmează să fie dezbătut și votat în Parlament.
Cristina Gurez