S-au grăbit acei care au anunţat că, prin învestirea în funcţie a noului ministru al Apărării, Eugen Sturza, a fost depăşită o mare criză instituţională. De fapt, o analiză sumară a Legii cu privire la apărarea naţională arată că, criza instituţională abia începe, iar efectele ei pot fi devastatoare.

La concret, nu e clar cum, în situaţia de conflict legată de numirea noului ministru al Apărării, vor fi implementate în continuare mai multe prevederi legale, şefului statului revenindu-i o mulţime de prerogative în ceea ce ţine de apărarea naţională. Preşedintele nu recunoaşte noul ministru, iar multe din prerogativele sale privind armata au legătură directă cu activitatea acestuia. Mai jos vă propun o spicuire din Legea menţionată a prerogativelor şefului statului care nu e clar cum vor fi implementate în continuare.

Astfel, potrivit Legii cu privire la apărarea naţională, Preşedintele Republicii Moldova are următoarele atribuţii:

– exercită conducerea generală a sistemului naţional de apărare şi coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice în domeniul apărării naţionale;
– iniţiază procesul de elaborare: a strategiei securităţii naţionale, a strategiei naţionale de apărare;
– prezintă Parlamentului spre aprobare proiectele: strategiei securităţii naţionale, strategiei naţionale de apărare, structurii generale și efectivele componentelor Forțelor Armate, regulamentului disciplinei militare;
– aprobă: regulamentul Consiliului Suprem de Securitate, regulamentul Statului Major General, programele şi planurile privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate, planul de mobilizare a Forţelor Armate, planul de întrebuinţare a Forţelor Armate, regulamentele militare, componenţa Colegiului militar al Ministerului Apărării;
– coordonează activitatea de colaborare militară internaţională;
– efectuează conducerea generală privind acumularea resurselor pentru necesităţile sistemului naţional de apărare;
– emite decrete privind încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi în cel cu termen redus şi trecerea lor în rezervă;
– poartă tratative, încheie tratate internaţionale în domeniul militar în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului;
– înaintează Parlamentului propuneri privind participarea cu efective, armament şi tehnică militară la operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii sau în scopuri umanitare;
– numeşte în şi destituie din funcţie, în modul stabilit de legislaţie, la propunerea Guvernului, ofiţerii Comandamentului Suprem al Forţelor Armate;
– acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
– îndeplineşte alte atribuţii în domeniul apărării naţionale prevăzute de legislaţie.

De asemenea, potrivit Legii menţionate, pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, în calitate de organ consultativ, activează, pe timp de pace, Consiliul Suprem de Securitate, care elaborează şi prezintă recomandări în probleme ce ţin de asigurarea apărării naţionale. Atribuţiile şi activitatea Consiliului Suprem de Securitate sînt reglementate de regulamentul acestuia, aprobat prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova. Din momentul declarării stării de asediu sau a stării de război, Consiliul Suprem de Securitate se transformă în Consiliul Suprem de Apărare şi activează în conformitate cu atribuţiile prevăzute de legislaţie. În această perioadă, în unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea se creează consilii teritoriale de apărare subordonate Consiliului Suprem de Apărare.

Înţelege cineva cum va putea şeful statului să-şi îndeplinească aceste atribuţii (sau măcar o bună parte din ele, căci la toate cu siguranţă nu se va ajunge) în situaţia de conflict legată de învestirea în funcţie şi recunoaşterea noului ministru al Apărării? Personal cred că apelarea la aceste prerogative implică în sine un puternic element de conflict. Deci, a fost depăşită criza instituţională, aşa cum afirmă unii? Nu, desigur! Aceasta abia începe. Rămâne doar să aşteptăm momentul când va „exploda bomba”.

Dumitru Spătaru