Irina Vlah, fondator şi preşedinte al „Platformei Moldova”, s-a adresat din nou șefului statului, Maia Sandu. Ea a venit cu o serie de întrebări la care solicită răspuns și care reies din programul electoral al Maiei Sandu din alegerile prezidențiale desfășurate în 2020.
„Stimată doamnă Maia Sandu! După ce eu am ieşit public şi am demonstrat că cea mai mare parte a promisiunilor electorale pe care le-aţi avut în 2024 nu le-aţi îndeplinit, dvs. aţi venit cu un video prin care aţi încercat să demonstraţi contrariul. Mă bucur că am reuşit să vă scot din bula de cristal în care v-aţi ascuns de cetăţenii Republicii Moldova şi la fel mă bucur că v-am determinat să le spuneţi oamenilor măcar ceva despre promisiunile cu care aţi mers în alegeri. Dar, dincolo de aceasta, constat că ieşirea Dvs. a avut un singur scop – de a induce lumea în eroare. Aţi minţit aşa cum aţi făcut de atâtea ori până acum. Şi dacă tot pretindeţi că v-aţi îndeplinit promisiunile electorale, vă voi adresa întrebări concrete, care reies din promisiunile dvs. electorale de acum patru ani, ca oamenii să înţeleagă cum stau cu adevărat lucrurile la acest capitol.
Iată întrebările la care vă solicit să răspundeţi, care reies din programul electoral cu care aţi mers în alegerile din 2020 şi pe care le-am grupat exact ca şi cele 5 obiective naţionale pe care vi le-aţi asumat:
I – Dreptate, ordine și disciplină
1. Aţi promis că veţi face dreptate la noi în țară, dar, în realitate, de majoritatea oamenilor v-aţi bătut joc şi acest lucru îl ştie oricine. Câtă dreptate şi cui concret aţi făcut şi, în genere, ce înseamnă pentru Dvs. dreptate?
2. Aţi promis că judecătorii și procurorii corupți vor fi dați afară din sistem. Dincolo de aberaţiile legate de pre-vetting şi vetting (procese compromise în totalitate), câţi judecători şi procurori aţi dovedit că sunt corupţi? Câţi au fost eliminaţi din sistem? Şi de ce sistemul, după atâta „reformare”, este mai ineficient şi mai controlat politic ca oricând?
3. Aţi promis că hoții vor fi pedepsiți, iar averile acestora vor fi confiscate. Câţi hoţi au fost pedepsiţi şi câte averi – confiscate?
4. Aţi promis că funcționarii care vor cere mită sau vor hărțui oamenii de afaceri vor fi pedepsiți și eliberați din funcție. Câţi funcţionari au fost pedepsiţi şi câţi – eliberaţi din funcţie pentru genul de infracţiune menţionat? Apropo, nu am auzit să vă expuneţi deloc în scandalul mitei de milioane cerută de la un mare investitor străin în Moldova.
5. Aţi promis că toate instituţiile statului vor lucra pentru oameni și nu împotriva lor şi că toți vor fi egali în fața legii. Cum se face că toate instituţiile statului lucrează pentru PAS, hărţuind oponenţii puterii, iar egalitatea în faţa legii e o noţiune de care cetăţenii Moldovei pot vorbi doar cu un zâmbet ironic pe buze?
II – Locuri de muncă acasă și familii unite
6. Aţi promis că veţi promova investiții în economie ca să creăm cât mai multe locuri de muncă bine plătite acasă. Câte investiţii aţi adus, câte locuri de muncă au fost create şi, în genere, de ce investitorii străini pleacă din Moldova, iar mii de oameni îşi pierd locurile de muncă? De ce peste 200 000 de cetăţeni ai RM au plecat pentru totdeauna din ţară în „vremurile bune” aduse de Dvs. şi PAS?
7. Aţi promis că veţi sprijini deschiderea întreprinderilor de prelucrare a producției agricole în fiecare raion pentru mai multe locuri de muncă în orașe și sate și pentru ca fermierii să aibă unde vinde producția. Câte astfel de întreprinderi au fost deschise şi la câte noi pieţe de desfacere au obţinut acces fermierii ca să-şi poată vinde producţia?
8. Aţi promis că veţi simplifica semnificativ regulile de activitate pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar statul va sprijini deschiderea noilor afaceri. De asemenea, aţi spus că veţi susține afacerile prin creșterea accesului la finanțare și programe de instruire a antreprenorilor. Câte iniţiative aţi avut ca preşedinte de ţară pentru a simplifica regulile de activitate pentru business şi câte noi afaceri au apărut în rezultat?
9. Aţi promis că veţi susține familiile cu copii, care vor avea 2 000 de lei în plus pentru fiecare copil, iar ajutorul pentru copiii din familii social vulnerabile va creşte până la cel puțin 1 000 de lei pe lună. De ce, cu un Preşedinte atât de „angajat social”, gradul de protecţie socială a copiilor este unul din cele mai mici din Europa?
III – Pensie minimă de 2 000 de lei
10. De ce, după majorarea de faţadă a pensiei în prima perioadă a Guvernului Gavriliţă, regimul Dvs. a anulat indexarea la nivelul inflaţiei şi astfel pensionarii au ajuns să trăiască şi mai rău decât până la majorarea pensiilor?
11. Aţi promis că veţi opri hoțiile și veţi relansa economia, iar banii obținuți ne vor permite să creștem toate pensiile. Daţi exemple de hoţii pe care le-aţi oprit, de relansare a economiei şi spuneţi-ne şi nouă câţi bani aţi obţinut din aceasta ca să majoraţi pensiile?
12. Aţi promis că veţi aduce bani europeni pentru crearea „Fondului de Argint”, din care veţi asigura servicii de îngrijire pentru bătrânii nevoiași și singuri (asistență medicală la domiciliu, prânzuri calde, alte servicii de îngrijire). Unde este „Fondul de Argint” cu toate beneficiile garantate?
IV – Două miliarde de lei anual pentru proiecte de modernizare a satelor
13. Aţi promis că, cu ajutorul partenerilor europeni, veţi aduce cate 2 miliarde de lei anual pentru dezvoltarea satelor: pentru crearea locurilor de muncă în sate, pentru apeducte și canalizare, pentru reparația școlilor și grădinițelor, pentru gestionarea deșeurilor. De asemenea, aţi spus că primăriile vor putea accesa direct fondurile pentru dezvoltarea comunităților. De ce, în loc de aceste promisiuni frumoase, avem un banal instrument de corupere a alegătorilor şi aleşilor locali „Satul European” şi „Satul European Expres”? Unde sunt locurile de muncă promise celor de la sate?
V – Scoaterea Moldovei din izolare și apropierea de Uniunea Europeană
14. Aţi promis că veţi promova o politică externă în folosul oamenilor și veţi scoate țara din izolare internațională, că veţi veghea îndeplinirea pașilor pentru integrarea europeană şi veţi reface relațiile bune cu România, Ucraina, UE, SUA, Rusia și alte țări. Dvs. sunteţi conştientă că lucrurile pe care le raportaţi ca succese în plan extern, de fapt, sunt rezultatul unei conjuncturi internaţionale, că au la bază o mare tragedie prin care trece poporul ţării vecine? Nu credeţi că e cinic să vă lăudaţi cu aşa ceva?
15. Aţi promis că veţi reprezenta Moldova cu demnitate pe plan internațional și veţi avea grijă ca ambasadele și consulatele să ajute cetățenii noștri de peste hotare și să promoveze exporturile moldovenești peste tot în lume. Sunteţi conştientă de faptul că aţi transformat reprezentarea Moldovei pe plan internaţional în pelerinaje electorale în interesul Dvs. personal? Dacă aţi fi sinceră singură cu Dvs., ar trebui să recunoaşteţi că tot ce vă interesează sunt imaginile cu lideri din exterior pe care le folosiţi ulterior pe plan intern. Un fel de sesiuni foto costisitoare pe banii contribuabililor din Republica Moldova. Şi, apropo, de ce ambasadele nu au făcut nimic din ce aţi promis Dvs.? Vă spun eu – pentru că sarcina lor este nu să promoveze exporturile şi interesele cetăţenilor, dar să asigure pelerinajele electorale ale Maiei Sandu şi ale exponenţilor regimului ei, dar şi să facă totul pentru a vă aduce voturi din diasporă.
16. Aţi spus că veţi munci ca Moldova să aibă sprijin internațional, acces la investiții și ajutor financiar pentru infrastructură și dezvoltare. De ce acest sprijin internaţional şi aceste investiţii s-au transformat în banale credite, pe care vor trebui să le întoarcă copiii şi nepoţii noştri? Dna Sandu, Dvs. sunteţi conştientă că aţi băgat ţara în datorii până la gât, că în anii în care aţi guvernat datoria de stat a crescut cu circa 40 miliarde lei, că trăiţi ca nişte beţivi numai din împrumuturi etc.? Aţi venit la putere cu celebra întrebare: Unde-i miliardul? – pe care, apropo, aşa şi nu l-aţi găsit. Acum vă întreb eu pe Dvs.: Unde-s miliardele pe care le-aţi împrumutat şi le-aţi tocat în ultimii ani departe de ochii lumii?
Doamna Sandu, eu am formulat întrebări concrete pe fiecare din cele 16 promisiuni de bază, incluse în cele 5 obiective naţionale asumate de Dvs. în 2020. Dacă veţi răspunde cinstit la ele, veţi vedea că practic nimic nu aţi făcut pentru a vă realiza promisiunile electorale. Iar ceea ce s-a întâmplat, nu este nicidecum meritul Dvs. Solicitarea mea către Dvs. este: nu mai încercaţi să minţiţi şi să manipulaţi oamenii că v-aţi realizat promisiunile. Nu e corect în raport cu ei, după ce aţi distrus ţara şi aţi sărăcit poporul. Cetăţenii merită măcar să nu fie minţiţi. Nu aţi făcut nimic din cele promise şi oamenii cunosc acest lucru. Iar dacă consideraţi că sunteţi gata de o polemică, de o dezbatere sănătoasă, la tema cum aţi realizat promisiunile Dvs. electorale, sunt gata. Vă stau oricând la dispoziţie pentru o astfel de dezbatere, deşi sunt sigură că nu-i veţi da curs. Pentru că nu aveţi rezultate şi nu aveţi ce spune oamenilor”, a declarat Irina Vlah în adresarea sa.