[ X ]
O minoră s-a înecat în râul Răut. Corpul neînsuflețit a fost găsit astăzi de salvatori
10 Iunie

Pe parcursul zilei de ieri salvatorii din Orhei au efectuat lucrări de căutare subacvatică pentru depistarea unei minore în vârstă de 12 ani dată dispărută, după ce a fost văzută ultima dată în preajma râului Răut din apropierea localităţii Ciocâlteni, transmite CURENTUL.

Potrivit informaţiei preliminare, minora în vârstă de 12 ani şi sora acesteia în vârstă de 8 ani se aflau în apropierea râului la păscutul vitelor. La un moment dat un pescar a observat că copila de 8 ani se zbate pentru a supravieţui în apele râului. Acesta a sărit în apă şi a scos copilul în stare inconştientă. La mal a fost alertat serviciul de urgenţă medical, care a efectuat manevre de resuscitare. Fata în vârstă de 8 ani a fost salvată, iar ulterior preluată la spital.

A doua copilă în vârstă de 12 ani a fost dată dispărută. Lucrările de căutare subacvatică au continuat și pe parcursul zilei de astăzi. Astfel, minora a fost găsită de angajaţii IGSU în urma căutărilor efectuate pe râul Răut.

Potrivit Inspectoratului, corpul neînsufleţit a fetei a fost găsit astăzi 10 iunie 2019 la ora 13.20 minute la distanţa de 5 km de locul presupus al înecului pe cursul râului Răut. Cadavrul a fost scos la mal de salvatori.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților