Puţini au observat şi mai puţini au înţeles ce s-a întâmplat, dar în aceste zile în Republica Moldova a fost implementat un scenariu politic demn de manualele de politologie. În premieră absolută, în politica moldovenească a fost folosit un procedeu cunoscut în lumea experţilor în tehnologii politice şi electorale ca „răspunsul asimetric” extrapolat la nivel naţional. A fost o lecţie politică dată de Preşedintele Igor Dodon, iar pentru ca un consumator de informaţie de rând să înţeleagă ce s-a întâmplat, mai jos mă voi referi un eveniment binecunoscut de către toţi, însă îl voi trata din alt punct de vedere – cel al experţilor în tehnologii politice şi electorale.

În lumea politică, există o astfel de noţiune ca „nivelul de polemică”. Este una din noţiunile fundamentale, pe care trebuie să o cunoască în toate formele ei de manifestare oricine pretinde că este un politician serios. De înţelegerea şi de aplicarea corectă a acestei noţiuni depinde decisiv soarta fiecărui politician. Cum se manifestă ea? Spre exemplu, dacă un politician vrea să crească rapid la capitolul notorietate şi rating, îşi alege un oponent politic puternic şi îl provoacă la o polemică de durată pe un subiect „fierbinte”. Dacă oponentul provocat acceptă „invitaţia” la polemică şi subiectul la care are loc polemica ajunge în prim planul discuţiilor publice, are loc o polarizare a societăţii în baza principiului impus de cei doi participanţi la polemică. Cel mai mult are de câştigat cel ce face invitaţia la polemică, deoarece disputa cu un adversar cu notorietate îl face cunoscut şi îi aduce o anumită susţinere în rândurile cetăţenilor. Oponentul ce a acceptat invitaţia are de câştigat mai puţin – doar din punctul de vedere al consolidării unii anumit segment de electorat, punctul de vedere al căruia îl reprezintă în cadrul polemicii. Un anumit câştig îl poate obţine şi ca urmare a eventualei scoateri pe tuşă a altor oponenţi politici, care nu-şi găsesc locul în polemica în desfăşurare. Totodată, cel ce acceptă provocarea la polemică politică e supus şi unor riscuri – spre exemplu, îşi creşte un nou oponent, care în perspectivă se poate dovedi destul de periculos. De aceea, de regulă, politicienii şi partidele cu pondere evită invitaţiile la polemică venite din partea unor politicieni sau partide cu pondere mai mică.

Ce s-a întâmplat în Republica Moldova în ultima perioadă? 2018 fiind un an electoral, mai multe partide şi politicieni cu pondere nesemnificativă au încercat să-i atragă pe socialişti şi personal pe Igor Dodon într-o polemică ce le-ar fi permis să-şi crească ratingul. Invitaţiile camuflate la polemică au ţinut de discuţiile privind eventuala ieşire a Moldovei din CSI, unirea cu România, denumirea limbii de stat etc. În special, s-au depus eforturi în direcţia ce ţine de unirea cu România, 2018 fiind şi un an cu puternică semnificaţie simbolică pentru unionişti.

Preşedintele Igor Dodon şi socialiştii iniţial au fost puşi într-o situaţie destul de delicată. Pe de o parte, ei nu puteau să-şi permită să intre în polemică cu unii actori politici cu pondere nesemnificativă, deoarece astfel i-ar fi ajutat pe aceştia să crească politic, iar pe de altă parte, dacă nu ar fi venit cu un răspuns pe măsură, riscau să nu fie înţeleşi de electoratul lor, care s-ar fi simţit lăsat în voia sorţii şi ar fi putut căuta soluţii electorale de alternativă. Unica ce-i putea ajuta pe socialişti şi pe Igor Dodon nu doar să iasă cu faţa curată din această situaţie, ci şi să obţină noi dividende politice era aşa-numita practică a răspunsului asimetric.

Pentru a explica ce înseamnă aceasta, voi face din nou trimitere la limbajul experţilor în tehnologii politice şi electorale şi voi menţiona că în astfel de situaţii cel vizat de invitaţie la polemică are la dispoziţie două posibilităţi: 1) faza defensivă, care presupune că doar răspunde la acţiunile oponentului; 2) faza ofensivă, care presupune că, prin răspunsul cu care vine cel vizat, se iese la atac şi deja trece în defensivă cel ce a invitat la polemică. Igor Dodon şi socialiştii au ales faza ofensivă şi nu s-au limitat doar să condamne acţiunile unioniştilor (ceea ce ar fi reprezentat faza defensivă), ci şi au cerut organelor abilitate ale statului tragerea lor la răspundere (aceasta deja e acţiune cu caracter ofensiv). Dar ambele aceste faze fac parte din aşa-numitul „răspuns simetric”, adică Igor Dodon şi socialiştii nu au depăşit limita subiectului de polemică ce l-a fost impus.

Înţelegând probabil că doar cu faza ofensivă nu-şi rezolvă problema, socialiştii şi Igor Dodon au mers şi mai departe, suplimentând efortul făcut cu un „răspuns asimetric”, care s-a manifestat sub forma campaniei susţinătorilor statalităţii şi independenţei RM. În doar 24 de ore, campania socialiştilor a acoperit ca şi efect campania unioniştilor, deschizându-i lui Igor Dodon şi echipei sale o nouă perspectivă de creştere politică. Or, în cadrul polarizării societăţii pe principiul adepţii integrării europene şi adepţii integrării euroasiatice, PSRM putea miza pe ceva mai puţin de jumătate din electoratul din RM. Noua polarizare permite socialiştilor să spere la un procentaj mult mai mare, or adepţi ai statalităţii RM în Moldova sunt cu mult mai mulţi decât adepţi ai integrării euro-asiatice.

Nu ştiu la ce consultanţi politici şi electorali a apelat Igor Dodon, dar, repet: lecţia politică pe care a dat-o în aceste zile îşi merită locul său în manualele de politologie.

Dumitru Spătaru