[ X ]
O întreprindere mixtă, cu asociați din Moldova, Ucraina și România, prejudiciată cu peste jumătate de milion de dolari de către doi angajați
29 Martie

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut, cu puțin timp în urmă, doi angajați ai unei companii mixte, specializate în transportul feroviar, suspectați de abuz în serviciu și spălare de bani. Cei doi și-ar fi însușit ilegal peste 600 de mii de dolari dintr-un contract de prestare a serviciilor, în calitate de comision. Astfel întreprinderea, ai cărei asociați sunt Calea Ferată a Moldovei, Fondul Patrimoniului de stat al Ucrainei și Schenker Logistics România, a fost prejudiciată de mijloace financiare în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2009-2018, o companie din Turcia a prestat servicii de transport feroviar întreprinderii mixte menționate în valoare de 2 646 287 dolari SUA. Concomitent, partenerii turci ar fi făcut decontări de mijloace suspecte în adresa unei companii nerezidente din Panama, cu conturi deschise în una din băncile din Letonia. Astfel, Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor a constatat decontări financiare în valoare de peste 1,5 milioane de dolari, jumătate din această sumă ajungând, în cele din urmă, la doi angajați ai întreprinderii.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că beneficiarul efectiv al companiei nerezidente din Panama ar fi șeful Secției Expediții Feroviare al întreprinderii mixte, iar adjunctul său ar fi fost împuternicit cu dreptul de semnătură. Faptele se confirmă prin transferul a 607 mii de dolari de la compania nerezidentă pe cardul bancar al șefului Secției Expediții Feroviare, bani pe care se presupune că i-ar fi primit ca și comision de la compania turcească.

Astăzi, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale celor doi suspecți, precum și la sediul întreprinderii mixte, de unde au ridicat mijloace de probă, între care laptopuri, telefoane mobile și acte privind tranzacţiile efectuate.

Organul de urmărire penală al CNA cercetează faptele, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de serviciu și spălare de bani. Ambii suspecți sunt reținuți pentru 72 de ore.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată, până la o decizie definitivă și irevocabilă de judecată.

Inapoi la arhiva noutaților