[ X ]
O grupare infracțională specializată în fraude fiscale, anihilată! IGP: „O bună parte a mărfurilor străine erau introduse ilegal, prin zona transnistreană”
7 Decembrie

Inspectoratul General de Poliție (IGP) al MAI, în cadrul unei conferințe de presă, a oferit mai multe detalii cu privire la anihilarea unei grupări infracționale, specializată în fraude fiscale în proporții deosebit de mari, informează CURENTUL.

Șeful secției Coordonare activitate urmărire penală din cadrul direcției de poliție a mun. Chișinău, Veaceslav Manole, a comunicat despre cauza penală, dar și despre acțiunile organelor de stat.

„Un grup de ofițeri de urmărire penală din cadrul direcției de poliție a mun. Chișinău, sub conducerea Procuraturii oficiului principal al Procuraturii mun. Chișinău, totodată, împreună cu direcția de Investigare Fraude economice a Inspectoratului Național de investigație, instrumentează o cauză penală pornită în luna mai a anului curent, în baza articolului ce ține de Diminuarea și neachitarea taxelor și impozitelor către bugetul de stat în proporții deosebit de mari. Cauza penală vizează mai mulți agenți economici, care activează pe teritoriul Republicii Moldova, specializați în producerea materiei prime destinate fabricării mezelurilor, precum și compania care nemijlocit produce și comercializează pe teritoriul RM mezeluri și semifabricate din carne. Astfel, în cadrul desfășurării activității economice, companiile vizate gestionează o schemă frauduloasă manifestată prin producerea materiei prime contra bani în numerar în lipsa actelor de proveniență, fără contabilizarea operațiunilor economice, bonurilor de plată și utilizarea acestora în procesul fabricării produsului final cu scopul de a diminua impozitele și taxele la bugetul de stat, precum și utilizarea materiei prime în introducerea pe teritoriul țării prin ocolirea punctelor vamale, nefiind astfel achitate taxele corespunzătoare la import. Aceasta fiind legalizată prin intermediul companiilor care nu-și onorează obligațiunile față de bugetul de stat, fapt ce a dus la prejudicierea bugetului în proporții deosebit de mari”, a menționat el.

Prin urmare, Veaceslav Manole a vorbit despre acțiunile întreprinse în cadrul urmăririi penale. „Au fost efectuate un șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, care la moment nu pot fi publice, pentru a nu prejudicia mersul urmăririi penale. Acestea au dat temei grupului de lucru din cauza penală, de a efectua un șir de percheziții autorizate la subdiviziunile agenților economici implicați în schema respectivă, domiciliile acestora și în mijloacele de transport. Drept rezultat, au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă privind mărfurile livrate fără documente de proveniență pentru perioada anilor 2016-2017, înscrisuri cu referire la salariile achitate neoficial a angajaților, au fost depistate produse și mezeluri alterate de la care colaboratorii Centrului de sănătate publică au prelevat mostre pentru a fi expuse unor analize de laborator. La fel, în rezultatul perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloace bănești necontabilizate, echivalent la peste 7 milioane 180 mii lei. În cauza penală sunt identificate mai multe persoane ca fiind suspecte de comiterea infracțiunii cercetate și anume de evaziune fiscală. La moment sunt efectuate și alte acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii rolului și gradului de implicare pentru comiterea infracțiunii pentru fiecare din persoanele suspecte”, a conchis el.

Șeful Direcției Investigarea Infracțiunilor Economice MAI, Alexei Bacuș, a oferit mai multe detalii cu privire la elucidarea cazului. „Din start, au fost identificate 3 persoane, cu vârsta 30-54 de ani, anterior nefiind atrase la răspundere penală. Materia primă, care era folosită la producerea mezelurilor, era procurată atât de la producătorii autohtoni, cât și de peste hotare. În cadrul investigației s-a stabilit că o bună parte a mărfurilor străine erau introduse ilegal pe teritoriul RM, preponderent prin zona transnistreană. Acest grup folosea carne din animale care urmau să fie sacrificate sau erau în proces de deces, detalii urmează să stabilim în continuare. Mărfurile de produs finit erau comercializate în sectoarele rurale, prin intermediul magazinelor care se află în sate, precum și în piețele din mun. Chișinău”, a precizat el.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților