[ X ]
O grupare criminală care ajuta cetățenii Ucrainei să ajungă ilegal în Moldova, destructurată
16 Noiembrie

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au deconspirat o grupare criminală organizată, specializată pe organizarea migraţiei ilegale. Subiecţii grupării sunt cetăţeni ai Republicii Moldova și ai Ucrainei, care ar fi primit mii de dolari de la emigranții ucraineni.

În baza activităţilor complexe desfăşurate câteva luni de către ofițerii de investigații și cei de urmărire penale din cadrul Direcţiei, au fost obţinute date potrivit cărora, mai mulţi cetăţeni din Ucraina intenţionau să ajungă ilegal în Uniunea Europeană, utilizând teritoriul Republicii Moldova ca zonă de tranzit. Aceștia au fost asigurați de membrii unui grup criminal că vor fi transportaţi peste frontiera de stat fără impedimente.

Din materialul probatoriu administrat au fost depistați cinci membri ai grupării criminale dintre care în vara anului curent au fost identificați și arestați primii trei membri ai grupării. Din declarațiile victimelor s-a aflat că li s-a propus migrarea ilegală contra sumei de 3000 dolari SUA per persoană. Suplimentar, au fost arestate două mijloace de transport cu ajutorul cărora era asigurată deplasarea emigranților.

Totodată, cu sprijinul Direcției Regionale Nord a Poliției de Frontieră, la data de 15 noiembrie 2023 au fost efectuate percheziții la domiciliile altor doi figuranți în cauza penală, situate în nordul țării. Cu această ocazie, au fost depistate și ridicate 7500 pachete de țigări fără acte de proveniență, bani, telefoane mobile, stație radio, o armă cu calibrul de 9 mm deținută ilegal, dar și un detector de depistare a aparatelor de spionaj utilizate în activitatea infracțională.

Urmărirea penală continuă, în vederea elucidării întregului tablou infracțional și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor, timp în care potrivit legii acestea beneficiază de prezumția nevinovăției.

Inapoi la arhiva noutaților