Salvatorii raionului Briceni au efectuat o misiune de salvare în după amiaza zilei de ieri, transmite CURENTUL.
Este vorba despre salvarea unei femei, în vârstă de 75 de ani, care a căzut într-o fântână în apropierea casei.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13:15. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că, femeia se afla la o adâncime de aproximativ 4 metri. În mai puțin de 30 minute, angajații IGSU au reușit să scoată bătrâna la suprafață. Aceasta nu a avut de suferit, iar echipajul Serviciului asistență medicală urgentă i-a acordat primul ajutor medical, fără a fi transportată la spital.
În ultimele 24 de ore, potrivit datelor IGSU, salvatorii și pompierii au intervenit în 32 situații de risc.
Cristina Parfeni