În seara zilei de ieri, 25 iunie, a avut loc o deflagrație în localitatea Mereni a raionului Anenii Noi, transmite CURENTUL.
Potrivit informațiilor înregistrate, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:25 minute. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori din cadrul Secției Situații Excepționale raionale, dar și alte servicii de urgență.
Conform datelor operative, deflagraţia s-a produs într-o bucătărie de vară din gospodăria particulară în urma unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan – butan. Ajunși pompierii au stabilit că după producerea deflagrației incendiul nu a izbucnit, dar și nu au fost depistate deteriorări. În urma exploziei proprietara casei, o femeie în vârstă de 77 de ani, a primit diverse arsuri pe circa 40% din suprafața corpului, fiind transportată ulterior în stare gravă de Serviciul asistență medicală urgentă la Centrul de combustii din mun. Chișinău.
Circumstanţele cazului urmează a fi stabilite de specialişti. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă atenţionează oamenii despre pericolul utilizării buteliilor de gaz. Pompierii îndeamnă oamenii să evite exploatarea instalaţiilor neautorizate pentru a evita situaţiile de risc.
Cristina Parfeni