Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță satisfacerea solicitării procurorilor, de către Judecătoria Chișinău, de condamnare a unei cetățene care a exploatat la construcție 10 cetățeni ai Moldovei, pe care i-a chemat la muncă în Moscova, Rusia, transmite CURENTUL.
Aceasta i-a recrutat și exploatat prin muncă în perioada aprilie-decembrie 2013, cu promisiunea că vor avea un salariu bine plătit, mai bun decât media pe piața de muncă în construcții, la Moscova, în acea perioadă. Aceștia au acceptat, așa cum unii cunoșteau alte cazuri în care muncitorii au fost plătiți de către inculpată, iar pe de altă parte, unul din conducătorii companiei avea o reputație bună în oraș. Și, bineînțeles, un alt motiv erau și necesitățile financiare stringente: spre exemplu, într-un caz, părinții erau la muncă cu feciorul – student la frecvență redusă la Universitatea Tehnică, iar în alt caz, copiii nici nu aveau împlinită vârsta majoratului.
Însă, deși volumul de muncă convenit fusese executat de către muncitori, salariul promis nu a fost oferit. Unicii bani pe care i-au primit majoritatea erau anumite sume pentru mâncare: între 100-150 ruble rusești pe săptămână (1 rublă echivala cu 0,39 lei în 2013), în alte cazuri – 300 și 1000 ruble pe săptămână. Din lipsa salariului, însă, muncitorii nu puteau reveni acasă, iar așa cum nu lucrau declarat, nu puteau reclama autorităților rusești această încălcare a drepturilor lor. Prin urmare, în cazul părinților cu copii minori, aceștia erau nevoiți să strângă fier uzat, pe care-l vindeau ca să poată să-și cumpere de-ale gurii.
În schimb, inculpata care era responsabilă de achitarea salariului, avea călătorii frecvente în Moldova, iar feciorului i-a cumpărat și un autoturism de model Mercedes. Pe de altă parte, conducătorii companiei locale declarau că i-au dat acesteia banii pentru achitarea salariilor muncitorilor. Așa cum situația degenera, iar în această situație erau și alți muncitori de alte etnii, inculpata a recurs la amenințări, inclusiv cu moartea fiicei care se afla în Moldova a unei muncitoare care-și cerea drepturile. Mai mult decât atât, în majoritatea cazurilor în care situația se agrava, concubinul acesteia comunica cu muncitorii, pe care-i agresa fizic și psihologic.
Prin urmare, muncitorii au acuzat-o pe inculpată de restanțe salariale – între 25.000 și 250.000 ruble rusești – în funcție de durata și volumul de muncă. La solicitarea procurorilor PCCOCS, instanța de judecată le-a dat dreptate celor 10 cetățeni, a dispus încasarea prejudiciilor victimelor și a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 7 ani și 3 luni, cu interdicția pentru o perioadă de 3 ani ca aceasta să aibă activitate legată de plecările peste hotare.
Cristina Pendea