[ X ]
O delegație de la Bruxelles a vizitat Energocom pentru a verifica cum are loc achiziția gazelor din grantul european
3 Februarie

O delegație de la Bruxelles, condusă de directorul general al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere (DG ENEST), Gert Jan Koopman, și directorul Secretariatului Comunității Energetice, Arthur Lorkowski, a vizitat luni, 3 februarie, compania Energocom pentru a se informa direct despre procesul de achiziție a gazelor și energiei electrice în contextul actualei crize energetice.

Uniunea Europeană a alocat Republicii Moldova 30 de milioane de euro sub formă de grant (surse financiare nerambursabile) pentru procurarea resurselor energetice necesare atât consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului, cât și celor de pe malul drept. Mai exact, 20 de milioane de euro sunt destinate achiziției de gaze pentru malul stâng, iar 10 milioane de euro pentru energia electrică necesară consumatorilor de pe malul drept. Ambele procese sunt gestionate de SA Energocom.

Membrii delegației europene s-au interesat de sursele de achiziție a gazelor în primele zile, de provocările pe care le întâmpină Energocom în asigurarea necesarului de gaze și energie electrică pentru țară, precum și de posibilele soluții pentru depășirea crizei. De asemenea, aceștia au apreciat ritmul de dezvoltare al companiei și profesionalismul specialiștilor Energocom.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  4. Blocul Electoral Patriotic se extinde: întâlnire comună la Drochia
    Politică |
  5. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  1. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  2. Partidul Politic „NOI – Noua Opţiune Istorică” atenționează despre necesitatea de a implementa o nouă Lege a Ghilotinei
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Andrei Năstase vrea Parlament cu 61 de deputați: „Așa cum a decis poporul la referendum, în 2019”
    Politică |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |