[ X ]
O delegație a PSRM întreprinde o vizită de lucru în China
29 Mai
La invitația Partidului Comunist Chinez, o delegație a PSRM, condusă de vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, întreprinde o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în perioada 28 mai – 5 iunie. Din delegație fac parte membrii Comitetului Executiv PSRM, deputați, lideri ai organizațiilor teritoriale PSRM.
Agenda vizitei include întrevederi la Beijing cu conducerea Congresului Naţional al Poporului chinez, cu șefi ai Departamentului Internațional al Comitetului central al Partidului Comunist Chinez.
De asemenea, socialiștii vor vizita orașul Shanghai, provincia Hubei și orașul Wuhan unde vor avea întrevederi cu liderii PCC din aceste localități, inclusiv cu primarul or. Wuhan cu care vor fi semnate acorduri de colaborare în mai multe domenii.
Menționăm că Republica Populară Chineză este un partener strategic al Republicii Moldova care pe parcursul a peste 30 de ani contribuie la dezvoltarea economică a țării noastre, oferă suport financiar pentru implementarea a numeroase proiecte din domeniu sănătății, educației, cultură, hi-tech ș.a.
Inapoi la arhiva noutaților