Participanții la protestul de astăzi, din fața Parlamentului, au decis să creeze o „Comisie de salvare naţională”, care se va ocupa de organizarea viitoarelor proteste, informează CURENTUL.
Ilian Caşu a anunţat care vor fi acţiunile ulterioare. „Ne-am consultat, aici, cu cei prezenţi şi am discutat ideea apărută de a constitui un Comitet de salvare naţională, care va coordona toate acţiunile ulterioare ale noastre. Noi, toți, ne vom sfătui cum să blocăm proiectele de legi privind schimbarea sistemului de vot”, a spus Cașu.
Vicepreşedintele PDA, Alexandru Slusari, a accentuat importanţa creării acestui Comitet. „Va fi creat acest comitet din reprezentanţi ai societăţii civile sau de partid – vedem. Trebuie să ne grăbim ca să demonstrăm că ne pasă, de aceea – mâine sau poimâine vom anunţa care vor fi următorii noştri paşi. Cert este că, vom organiza un protest”, a spus Slusari.
Anastasia Borta