Opoziţia pro-europeană şi societatea civilă au organizat un nou protest împotriva sistemului electoral mixt. În mod tradiţional deja, exagerări în aprecierea protestului respectiv au fost de ambele părţi, puterea încercând să-i diminueze amploarea şi importanţa, iar opoziţia – invers. De aceea, în rândurile de mai jos voi încerca să vin cu o analiză la rece, prezentând şi unele concluzii în acest sens.

Concluzia unu – guvernarea a câştigat războiul informaţional în ceea ce ţine de sistemul mixt. Având la dispoziţie mult mai multe resurse mediatice decât opoziţia, dar şi resurse umane, administrative şi financiare, guvernarea a reuşit să promoveze ideea că sistemul electoral mixt implică mai multe lucruri bune pentru oameni. Astfel, în societate s-a creat o aşteptare anume, însă ceea ce avantajează puterea acum s-ar putea întoarce împotriva sa ca un bumerang după următoarele alegeri parlamentare. Aşteptările create de guvernare în raport cu sistemul mixt sunt atât de mari, încât fiecare lider agricol, care a consolidat câteva terenuri şi are o popularitate cât de cât la ţară, se vede deja deputat. În momentul în care aceste aşteptări nu se vor realiza, în societate se va crea o masă critică de nemulţumire, iar urmările pot fi imprevizibile. De aceea, promotorii sistemului mixt trebuie de pe acum să se gândească cum vor gestiona respectiva nemulţumire, apariţia căreia e inevitabilă.

Concluzia doi – protestul opoziţiei pro-europene a relaxat guvernarea. Începând cu 2015, societatea civilă şi opoziţia pro-europeană au organizat mai multe proteste de amploare, iar acestea au ţinut puterea sub o presiune permanentă. Pentru a reduce din această presiune, puterea a fost nevoită să inventeze permanent diverse show-uri – începând de la arestarea mai multor nume grele şi terminând cu organizarea de alegeri prezidenţiale directe. Odată cu protestul de duminică, dar şi dat fiind faptul că Moldova intră în aceste zile de facto în ultimul an înainte de alegeri, guvernarea se poate simţi într-o zonă de confort relativă. Or, de regulă, cu un an înainte de alegeri nu se fac „revoluţii”, oamenii aşteptând scrutinul în speranţa că acesta va aduce cu sine şi soluţionarea problemelor lor fără a fi necesar să se depună careva efort în plus. Dar, de multe ori, această relaxare aduce cu sine şi schimbări majore, deoarece, având o vigilenţă redusă, guvernarea scapă din vedere apariţia unor mici probleme, care în timp devin mari, uneori chiar fatale.

Concluzia trei – opoziţia trebuie să găsească alte pretexte pentru a scoate lumea în stradă. Desigur, aceasta nu înseamnă că opoziţia trebuie să renunţe la solicitarea sa privind sistemul electoral, dar, în paralel, trebuie să identifice şi subiecte mult mai sensibile pentru populaţie. Dacă va merge în continuare doar cu ideea anulării sistemului mixt, opoziţia riscă să-şi banalizeze discursul politic şi să lase alegătorilor impresia că nu mai are forţa de altă dată, iar această percepţie poate juca un rol decisiv în următoarea campanie electorală a alegerilor parlamentare.

Concluzia patru – opoziţia trebuie să-şi întărească capacitatea de reacţie la provocări, dar şi capacitatea de gestionare a situaţiei post-protest. Protestul de duminica trecută a arătat că, din păcate, în Moldova continuă să mai fie aplicată practica provocărilor în timpul întrunirilor publice şi nu e suficient doar ca protestatarii să nu se lase provocaţi. Experienţa ţărilor care se confruntă cu astfel de probleme arată că provocările trebuiesc abordate mult mai complex, inclusiv trebuiesc prefaţate în vederea prevenirii, descurajării celor ce le pun la cale. O abordare similară se impune şi în ceea ce ţine de gestionarea situaţiilor post-proteste, dar la noi, din păcate, astfel de situaţii nu sunt gestionate deloc, ceea ce descurajează oamenii şi afectează spiritul protestatar din societate în general. Iar o societate în care moare acest spirit, în scurt timp moare şi ea. La figurat, desigur.

Concluzia cinci – şi de această dată organizatorii protestelor au ignorat cu desăvârşire elementul de continuitate. Eu înţeleg că cei ce organizează proteste se tem de acuzaţii că ar folosi oamenii pentru atingerea a nu ştiu ce scopuri de durată, dar, dacă cetăţeanului nu-i spui ce va urma după ce el va ieşi în stradă, luând în calcul diverse scenarii de evoluţie a situaţiei, el va trata protestul cu mult scepticism, va pune la îndoială rostul acestuia. Anume din acest motiv mulţi potenţiali protestatari preferă să rămână acasă, considerând inutilă participarea lor la proteste. Până când nu va fi abordată la modul serios această problemă, opoziţia va fi nevoită să constate că la acţiunile sale participă un număr relativ redus de cetăţeni, iar puterea va jubila, ghidată de falsa impresie că opoziţia nu are susţinere şi că în Moldova nu există spirit protestatar.

Dumitru Spătaru