[ X ]
Numiri la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor
19 Mai

Aliona Oboroceanu și Steluța Vintilă au fost numite în funcțiile de consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), informează CURENTUL.

Hotărârea a fost adoptată, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Conform Legii privind achizițiile publice, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor este o autoritate publică autonomă și   independentă față de alte autorități publice, față de persoane fizice și juridice, care examinează contestațiile formulate în cadrul procedurilor de achiziție publică.

ANSC are în componenţa sa şapte consilieri pentru soluţionarea contestaţiilor, care au statut de persoane cu funcţii de demnitate publică.

Aceștia sunt numiţi de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, la propunerea Comisiei economie, buget ți finanțe a Parlamentului, pe un termen de 7 ani, fără posibilitatea reînnoirii mandatului.

Mandatul de consilier pentru soluționarea contestațiilor încetează în cazul de demisie, iar încetarea mandatului de consilier se aprobă de către Parlament.

Inapoi la arhiva noutaților