Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, după ședința Comisiei, a declarat că au fost aprobate mai multe rapoarte asupra proiectelor de hotărâre, informează CURENTUL.
„Primul raport aprobat a fost cel ce vizează programul de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere. Al doilea proiect ține de noua structură a Guvernului și, la fel, a fost aprobat”, a declarat Stamate.
Al treilea raport ține de acordarea unei poziții opoziției în Biroul permanent al Parlamentului „Pentru a asigura respectarea întru totul a principiului proporționalității reprezentării în cadrul Biroului permanent”, a adăugat ea, precizând că și raportul acesta a fost aprobat.
E de menționat că, astăzi, Igor Grosu, liderul PAS, președinte al Parlamentului, în interviul pentru Europa Liberă, a recunoscut că a fost admisă o greșeală când a fost aprobată componența Biroului. „O să mărim cu un membru, deci au să fie nu 12, ci 13 membri ai Biroului permanent. Noi n-o să mergem să ascundem sub preș anumite greșeli, o să le recunoaștem, veniți cu argumente și mergem, corectăm în timp real”, a spus Grosu.
Amintim că, la precedenta ședință a Parlamentului, când a fost aprobată componența numerică și nominală a Biroului permanent al Legislativului, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a atras atenția că propunerea făcută de Partidul Acțiune și Solidaritate nu respecta principiul proporționalității. Ulterior, Igor Dodon, fruntaș al Blocului, a spus că ei vor contesta la Curtea Constituțională acea hotărâre a Parlamentului.
Cristina Gurez