Prima specialitate tradițională garantată (STG) din Republica Moldova a fost depusă pentru înregistrare la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Este vorba despre desertul tradițional moldovenesc, nelipsit de la orice masa de sărbătoare – prunele umplute cu miez de nucă, informează Curentul cu referire la www.agepi.gov.md.
Astfel, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, la data de 27 decembrie 2018 a aprobat caietul de sarcini, iar la data de 17 aprilie 2019 a depus la AGEPI cererea de înregistrare a STG Prune umplute cu miez de nucă. Ulterior depunerii, cererea va fi publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (BOPI) și orice persoană care are un interes legitim va putea în termen de 3 luni să se opună înregistrării acestui desert în calitate de STG.
După înregistrarea în calitate de STG, orice producător/restaurator care va fabrica/servi prune umplute cu nuci, conform caietului de sarcini, va putea utiliza menţiunea „Specialitate tradiţională garantată” şi/sau de simbolul naţional asociat acesteia, aprobat de Guvern.
Această inițiativă derivă din necesitatea oferirii unei protecții juridice desertului tradițional moldovenesc și conservării acestuia drept un produs al patrimoniului național.
Potrivit caietului de sarcini, se admite ca produsul să aibă sfărâmături sau bucăți mai mici de 5 mm – maximum 5% de bucăți de sâmburi de prune sau pereți despărțitori de nuci. Mirosul și gustul să fie ușor de anhidridă sulfuroasă sau de ulei, sare de uz alimentar nu se consideră anormal pentru aceste fructe. Nu se va admite ca gusturi și mirosuri străine sau impurități minerale organoleptice inclusiv de fructe arse să fie prezent, iar gustul miezului de nucă să fie râncezit sau cu aspect uleios sau mucegăit.
Caietul de sarcini include și secțiuni de descriere a produsului, modul de fabricare, elementele care conferă caracterul tradițional al produsului, etc..
Mai multe detalii vedeți aici.
Cristina Pendea