[ X ]
Noul Cod electoral, discutat la Criuleni, Sîngerei și Telenești
9 Iunie

Comisia Electorală Centrală (CEC) continuă să informeze autoritățile locale despre noile prevederi din Codul electoral, inclusiv în contextul pregătirilor pentru alegerile locale generale din toamna acestui an.

Astăzi, 8 iunie 2023, Președinta CEC, Angelica Caraman și membra CEC, Tatiana Barburoș, au discutat cu autoritățile din raionul Criuleni, în cadrul campaniei „Cunoaște dreptul tău electoral”. Printre subiectele de interes pentru participanți s-au regăsit condițiile pentru candidații la funcțiile elective, în special, fiind vorba de deținerea studiilor medii pentru pretendenții la funcția de primar și consilier local. Reprezentanții autorităților publice locale au fost interesate de modul cum se va desfășura votarea timp de 2 zile în anumite circumscripții electorale sau secții de votare, așa cum prevede noua lege electorală, cum va fi asigurată securitatea buletinelor de vot și a altor materiale electorale, dar și aspecte legate de finanțarea campaniei electorale.

În același context, Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, s-a întâlnit cu administrația publică locală din raioanele Sîngerei și Telenești. Aici au fost puse în discuție subiecte despre activitatea organelor electorale și a competențelor ce le revin odată cu permanentizarea consiliilor electorale de nivelul II, răspunderea juridică pentru încălcările legislației electorale și alte teme aferente organizării procesului electoral.

În toate cele trei raioane vizitate astăzi, autoritățile au susținut modificarea legii pe partea de trmen al înregistrării domiciliului sau reședinței temporare ce nu poate fi mai mic de 3 luni până la data primului tur de scrutin.

Anterior, acțiuni similare s-au desfășurat în raioanele Glodeni, Strășeni, Ocnița, Dondușeni, mun. Bălți, Briceni, Edineț, Călărași, Drochia, Rîșcani, Soroca, Orhei și Florești.

Scopul Campaniei de informare „Cunoaște dreptul tău electoral” țintește spre familiarizarea publicului cu noile prevederi ale legislației electorale și ale cadrului normativ conex. Campania este organizată de Comisia Electorală Centrală în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al poporului American oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Inapoi la arhiva noutaților